Fără slujbe religioase la deschiderea noului an școlar. Asta au cerut reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale Ministerului Educației, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii scrisorii deschise, trimise la Ministerul Educației, susțin că aprobarea de către directorii unităților de învățământ a oficierii slujbelor religioase încalcă drepturile fundamentale ale copiilor la libertatea de gândire, de conștiință, de religie și de educație. Toate aceste fapte sunt sancționate prin prevederile Codului Penal, conform libertatea.ro.
„Școlile din România sunt frecventate de copii de care provin din familii cu diferite opțiuni religioase sau fără nicio religie. Prin urmare, organizarea unor slujbe religioase, preponderent ortodoxe, la debutul anului școlar nu doar că este o faptă discriminatorie, dar este și ilegală. Iar dacă în prima zi de școală copiii sunt întâmpinați cu slujbe religioase, nu e de mirare că pe parcursul anului școlar sunt duși în timpul orelor la împărtășanie sau spovedire, de cele mai multe ori fără ca părinții să fie notificați sau să li se ceară acordul. ” a declarat Toma Pătrașcu, președinte ASUR.
Reprezentanții societății civile susțin că „pentru Ministrul Educației, ar trebui să primeze interesul superior al copiilor și nu interesul Bisericii Ortodoxe sau a altor culte”. Scrisoarea a fost semnată de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociația Umanistă Română, Asociația ACCEPT, Ateliere Fără Frontiere, ActiveWatch, Grupul CARE, Asociația Viitorul Tinerilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Asociația Sens Pozitiv, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, ACTEDO – Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului, APADOR-CH, Societatea de Analize Feministe AnA, Fundatia United Way, Miliția Spirituală și CPE – Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate.
Comentează