Societatea de Stomatologie Estetică oferă tratamente gratuite de urgenţă pentru refugiaţii ucraineni

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-03-2022

Actualizat: 02-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Societatea de Stomatologie Estetică din România lansează o campanie de strângere de fonduri pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni şi oferă tratamente gratuite de urgenţă în clinicile partenere, potrivit Agerpres.

"În această săptămână lansăm o strângere de fonduri pentru a putea cumpăra cât mai multe pachete necesare, iar vineri ne vom deplasa la Vama Siret şi, cu sprijinul studenţilor din cadrul SSER Young şi a filialelor SSER din Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Braşov, le vom împărţi celor care au nevoie", a declarat dr. Florin Lăzărescu, fondator al Societăţii de Stomatologie Estetică din România, potrivit unui comunicat remis presei miercuri.

De asemenea, SSER, prin membrii săi din toată ţara, va oferi în mod gratuit intervenţii stomatologice de urgenţă refugiaţilor care au nevoie.

"Strângerea de fonduri va continua pe tot parcursul războiului din Ucraina, periodic voluntari din cadrul tuturor filialelor SSER se vor deplasa pentru a împărţi refugiaţilor ucraineni produsele cumpărate cu sprijinul donatorilor", afirmă aceeaşi sursă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri