Victor Ponta și PSD-ul sunt marii perdanții ai alegerilor prezidențiale, iar Klaus Iohannis e unicul câștigător. Dumitru Sandu, profesor de sociologie, avertizează că noul președinte ale al României trebuie să corespundă cu percepțiile oamenilor despre el dacă vrea să rămână la fel de apreciat.
”Grupurile care au câștigat alegerile sunt formate din oameni care-și doresc reformarea instituțiilor, din persoane din diaspora care vor să se întoarcă într-o țară ca Spania sau Germania, de tineri entuziaști. Iohannis e ca ei sau, ca să folosesc o teoremă foarte cunoscută în psihologie, Teorema lui Thomas sau Efectul Oedip, potrivit căreia “dacă oamenii definesc o situație ca reală, ea devine reală”. Deci, dacă oamenii își imaginează că Iohannis este într-un anumit fel, el va trebui să se schimbe și să devină așa cum îl percep oamenii, dacă vrea să rămână în această poziție.”, spune Sandu pentru romanialibera.ro
Sociologul trage un semnal de alarmă pentru PSD. Social-democrații sunt pe cale de dispariție, crede Sandu.
”În istorie socialul învinge întotdeauna politicul. Astăzi societatea românească este în schimbare rapidă, nu în urma alegerilor, ci a efectelor integrării europene. Această schimbare instituțională are o susținere extrem de puternică nu doar în stradă, ci și în instituții, nu doar în diaspora, ci și în țară. Nici un partid politic care-și permite să ignore nevoia de reformare a societății românești nu poate să crească și să ajungă departe. În această perioadă se consolidează cultura critică, uitați-vă de pildă la neîncrederea în parlamente, aceasta este o formă de cultură critică, iar această formă de cultură critică se traduce în vot, în mișcări de stradă care schimbă societatea. Deci dacă PSD ignoră acest trend va muri. Mai e ceva: politicienii nu mai pot controla țara cu 20 de milioane de aici + cele 3 milioane de afară; mai este apoi categoria din ce în ce mai importantă a euronavetistului. Plecările definitive se vor reduce numeric cu timpul, în favoarea migrațiilor periodice; oamenii de acest tip sunt foarte bogați atitudinal și cognitiv, sunt cei care fac comparații și care schimbă lumea. Nu-i prea prindem în sondaje. Ideea că ce s-a întâmplat acum e un foc de paie care se va stinge imediat după alegeri nu e corectă.”, e analiza sociologului.
Comentează