Sofia s-a pus în gardă la graniţele cu Grecia şi Turcia: Un flux incredibil de migranţi va lua cu asalt Bulgaria

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 08-04-2019

Actualizat: 08-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile bulgare iau măsurile necesare pentru a opri un posibil flux de migranţi dinspre Grecia şi Turcia, au asigurat luni miniştrii bulgari ai apărării şi de interne, pe fondul preocupărilor privind o presiune migratorie sporită în direcţia Bulgariei, transmit BTA şi Xinhua, potrivit agerpres.ro.

"În acest moment, putem spune că situaţia de la graniţele Bulgariei este normală, dar trebuie să ne întărim prezenţa", a declarat ministrul de interne Mladen Marinov, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Sofia cu omologul său de la Apărare.

Citește și: Reușită pentru Gigi Becali! Ce promisiune i-a făcut fina sa, Gabriela Firea

Potrivit lui Marinov, situaţia de la graniţe este monitorizată cu camere cu termoviziune şi dispozitive de vedere nocturnă, autorităţile bulgare sunt în contact cu partenerii specializaţi din ţările învecinate, patrulele poliţiei de frontieră au fost întărite şi în preajma frontierei au fost instalate unităţi ale jandarmeriei.

La rândul său, ministrul apărării, vicepremierul Krasimir Karakaceanov, a afirmat că la solicitarea ministrului de interne ministerul său este gata să desfăşoare la graniţe 3000 de trupe cu echipamentele aferente, dintre care 1200 în interval de 24 de ore, precizând că nu va fi vorba de tancuri sau blindate.

Citește și: Lansarea de carte a președintelui este sabotată de PSD! Mișcarea neașteptată a partidului

"Vom face tot ce este necesar, iar dacă cineva intenţionează să provoace Bulgaria din exterior, noi am luat toate măsurile necesare pentru a împiedica acest lucru", a subliniat ministrul apărării.

Potrivit biroului de presă al guvernului de la Sofia, premierul Boiko Borisov a declarat după o reuniune a consiliului de miniştri că "graniţa cu Turcia este bine apărată", "dar cea cu Grecia este problematică".

La finele săptămânii trecute, pe fondul unor zvonuri care au circulat în social media, un mare număr de migranţi din mai multe regiuni din Grecia s-au strâns într-o tabără de refugiaţi din apropiere de Salonic, crezând că li se va permite să treacă în Macedonia de Nord şi să ajungă apoi în Europa de vest. Duminică, autorităţile din Grecia i-au transportat spre migranţi către alte centre din ţară.

Citește și: Klaus Iohannis reacționează la subiectul zilei! Un pas extrem de important .

Ministrul bulgar al apărării a mai estimat luni că situaţia de la graniţă s-ar putea deteriora în perspectiva alegerilor europene din mai. "Există partide, nu neapărat din Europa, care vor să destabilizeze Europa cu presiunea migratorie", a spus Karakaceanov, în răspuns la o întrebare adresată de un jurnalist.

Pe de altă parte, partidul populist bulgar Volia şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite 5000 de voluntari pentru a contribui la reglementarea problemelor legate de migranţi de la graniţa cu Grecia. "Sunt patrioţi adevăraţi, oameni care iubesc Bulgaria şi sunt gata să o apere de incursiuni ale vizitatorilor nepoftiţi", a asigurat liderul formaţiunii, Veselin Mareşki, referitor la respectivii "voluntari". Mareşki conduce un centru de criză pentru migraţie înfiinţat de Volia, notează BTA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri