Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SONDAJ CURS - Tendința de scădere a președintelui Iohannis continuă. Tăriceanu și Dragnea în scădere de viteză, Cioloș în creștere

sondaje-de-opinie

Cel mai nou sondaj de CURS de tip OMNIBUS  (perioada 24 noiembrie – 9 decembrie) arată ușoare scăderi în zona principalilor prezidențiabili. Clasamentul se păstrează în linii generale același, față de precendentul studiu din septembrie 2018, dar cu elemente care duc spre o limpezire mai clară a opțiunilor respondenților.

Vezi și: Sondaj CURS - PSD avariat serios de problemele interne, PNL nu reușește sa-și revină. Pro România în creștere ușoară. USR și Cioloș nu conving

Numărul celor care au o opțiune clară de vot în cazul în care alegerile prezidențiale ar fi duminica viitoare a ajuns la 68% din repondenți (cu 1% mai mult față de precedentul studiu).

Se poate observa că deși domină serios clasamentul, tendința de scădere a președintelui Klaus Iohannis se accentuează. El scade față de studiul precedent cu încă un punct procentual și ajunge la cota 39% (scădere cu patru procente față de iunie).

Urmează la distanță mare președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu cu 25%. În dreptul său înregistrăm o scădere substanțială față de studiul precedent - minus 4 la sută. De remarcat evoluția sinuasă a președintelui Senatului. În studiul din luna iunie înregistra 22% pentru a sălta apoi la 29% în septembrie și a ajunge apoi la 25%. Cu toate acestea el se menține la peste dublul înregistrat de propriul partid - VEZI AICI - scor ce consolidează percepția că ALDE reprezintă ”partidul Tăriceanu”.

Și în cazul președintelui PSD, Liviu Dragnea, avem a face cu o scădere. Dacă în studiul anterior înregistra o cotă de 13%, acum a mai scăzut un procent și ajunge la 12% (practic revine la cât înregistra la studiul din luna iunie - vezi AICI, dar mult sub cota de 22% cât a înregistrat în aprilie - vezi AICI). De remarcat că se află la o cotă de aproape sub jumătate din cât întregistrează aliatul său de la ALDE și de mai bine de 2 ori mai puțin decât scorul partidului pe care îl conduce autoritar.

Fostul premier Dacian Cioloș (care a anunțat de curând lansarea oficială a noului său partid PLUS (Partidul Libertății, Unității și Solidarității) înregistrează o ușoară creștere și a atins cota 11% (10% a înregistrat la studiul din septembrie și iunie).

Șefii UDMR și USR, Kelemen Hunor și Dan Barna sunt cu mult sub intenția de vot a partidelor pe care le conduc.

De menționat că procentele sunt din rândul celor 68% care au precizat o opțiune.

content-image

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.