Conform sondajului realizat de Universitatea Quinnipiac, 33% dintre persoanele chestionate l-au desemnat pe actualul lider democrat de la Casa Albă drept cel mai slab preşedinte american dintre cei 12 care s-au succedat în ultimii 70 de ani, în timp ce 28% au aceeaşi părere despre predecesorul său, democratul George W. Bush.
În schimb, 35% dintre persoanele intervievate cred că republicanul Ronald Reagan (preşedinte în perioada 1981-1989) a fost cel mai bun lider dintre toţi cei pe care i-au avut Statele Unite după anul 1945. El este urmat la mare distanţă de Bill Clinton, preferat de 18% dintre participanţii la sondaj, şi de preşedintele asasinat în anul 1963, John F.Kennedy, cotat cu 15%.
Sondajul mai relevă că numai 13% dintre americani îl consideră pe Richard Nixon cel mai slab preşedinte, deşi acesta a fost nevoit să demisioneze în anul 1974 în urma scandalului Watergate, şi doar 8% îl plasează în acest top al opiniilor negative pe Jimmy Carter, al cărui unic mandat dintre anii 1981 şi 1985 este adesea criticat.
În mod tradiţional, preşedinţii americani sunt ţinta a numeroase critici atunci când sunt încă în funcţie, dar ei sunt reevaluaţi de electorat după plecarea de la Casa Albă. Este cazul lui George W. Bush, devenit foarte nepopular la sfârşitul celui de-al doilea mandat, dar care şi-a mai îmbunătăţit această cotă ulterior. Alţii, precum Bill Clinton, şi-au păstrat popularitatea până în ultimele zile petrecute în Biroul Oval şi au continuat să fie apreciaţi în perioada următoare.
Pe de altă parte, acelaşi sondaj mai arată că 54% dintre cei chestionaţi acuză Administraţia Obama de incompetenţă, o părere opusă fiind emisă de 44%. În plus, numai 40% aprobă modul în care această administraţie gestionează economia şi doar 37% au o părere bună despre gestiunea politicii externe.
SONDAJ Obama este cel mai slab președinte
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

6
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
6

2.497
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
2.497

31
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
31

57
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
57

32
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
32

42
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
42

2.638
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.638

59
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
59

1.930
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.930

2.551
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.551

39
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
39

2.653
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.653

53
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
53
















Comentează