Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SONDAJ - Euroscepticismul nu prinde la români

ue uniunea europeana

65% dintre români cred că aderarea la Uniunea Europeană a țării noastre a adus mai degrabă avantaje, iar 58% sunt de acord cu adoptarea monedei euro, conform unui barometru realizat de INSCOP Research pentru cotidianul "Adevărul".

Evoluţia faţă de 2013 este una spectaculoasă. În urmă cu doi ani, doar 35% dintre români erau de părere că apartenenţa UE reprezintă un avantaj, acelaşi procent fiind de acord cu renunţarea la moneda naţională.

Procentul celor care consideră aderarea la UE un dezavantaj a crescut puţin, de la 21,4% în 2013, la 23% în 2015.

Vezi AICI rezultatele complete ale cercetării!

content-image

Potrivit unui comunicat de presă al INSCOP, sondajul arată că majoritatea românilor consideră că aderarea la Uniunea Europeană a adus mai degrabă beneficii, se consideră cetățeni europeni, sunt de acord cu înființarea unei armate a UE și aderarea la euro.

Uniunea Europeană este asociată, în primul rând, cu dreptul la liberă circulație, democrația și drepturile omului, respectiv pacea cu țările vecine, indică sondajul.

În ceea ce privește Republica Moldova, cei mai mulți dintre români susțin aderarea acestei țări la Uniunea Europeană și o văd ca fiind mai apropiată de UE și de România, indică cercetarea, conform sursei citate.

INSCOP precizează că 65,6% dintre români consideră că aderarea la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 23% sunt de părerea contrarie, iar 11,4% nu au răspuns.

Același sondaj relevă că 71,4% dintre români se consideră cetățeni europeni (față de 68,6% în mai 2014), 26,6% nu se consideră cetățeni europeni iar 6% au ales varianta nu știu/nu răspund.

"Creșterea ponderii românilor care se consideră cetățeni europeni arată consolidarea sprijinului populației pentru comunitatea de valori euro-atlantică. După 25 de ani de regim democratic și după 8 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, atașamentul populației României față de valorile societății libere este incontestabil și, îndrăznesc să spun, ireversibil. Românii sunt astăzi mai occidentali decât au fost vreodată în toată istoria lor în condițiile în care România este astăzi țara din regiune cu populația cea mai atașată de Occident și valorile sale", a comentat directorul INSCOP, Remus Ștefureac.

Respondenții au asociat, în primul rând, Uniunea Europeană cu dreptul la liberă circulație — 84%, urmează cu 72,7% democrația și drepturile omului și pacea cu țările vecine iar 67,5% dintre respondenți privesc UE ca un furnizor de securitate și siguranță.

"63% dintre respondenți asociază UE cu dezvoltarea economică, 58,9% cu locurile de muncă, 58,9% cu lupta împotriva corupției iar 54,1% cu exploatarea resurselor naturale. 52,4% dintre români asociază Uniunea Europeană, în primul rând, cu subordonarea față de țările din Vestul Europei, 52% cu intervenția în politica internă a României, 49% cu pierderea controlului asupra economiei, 47,1% cu răspândirea crizei economice, 42,7% cu pierderea identității naționale și 39% cu birocrația", se arată în comunicatul INSCOP.

Înființarea unei armate a UE este validată de 62,5% dintre respondenți, în timp ce 23,7% se declară împotrivă iar 13,8% reprezintă non-răspunsuri. Potrivit INSCOP, o explicație a acestor răspunsuri este legată de contextul de securitate regională și amplificarea îngrijorărilor cu privire la producerea unor conflicte armate în zonă.

Mai mult de jumătate dintre cei intervievați, 58,1%, se declară de acord cu trecerea la euro, 32,9% sunt în dezacord iar 9% nu știu sau nu răspund.

Majoritatea românilor — 80,1% — sunt de acord cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Se declară împotriva unei asemenea idei 9,8% iar 10,1% nu știu sau nu răspund, arată sondajul INSCOP.

Potrivit acestuia, mai puțin de jumătate dintre români consideră că Republica Moldova este mai apropiată de România și Uniunea Europeană, 48,6%, 28,4% o văd mai apropiată de Rusia și Uniunea Eurasiatică iar 15,5% au ales varianta "nici de una, nici de alta".

Barometrul INSCOP a fost realizat în perioada 23-30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.