Mulţi dintre locuitorii Rusiei se simt înconjuraţi de puteri străine ostile şi văd ţara lor ca pe o victimă, arată un recent sondaj de opinie, informează miercuri dpa, conform Agerpres.
Această percepţie este rezultatul unei propagande antioccidentale continue, a declarat sociologul rus Lev Gudkov de la centrul independent Levada din Moscova, prezentând aceste rezultate marţi la Berlin.
La comanda Fundaţiei germane Saharov, centrul a examinat opiniile ruşilor după aproape patru ani de război în Ucraina.
Centrul Levada este clasat drept "agent străin" în Rusia.
În cei peste 30 de ani câţi s-au scurs de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, Rusia a experimentat doar şase ani fără război, a subliniat Gudkov, vorbind despre "militarizarea conştiinţei".
Dintre cei peste 1.600 de respondenţi, 62% au descris Polonia şi Lituania drept ţări ostile, urmate de Regatul Unit (57%), Germania (50%) şi Suedia (40%).
În acelaşi timp, SUA sunt văzute preponderent mai degrabă ca un competitor decât ca un inamic (53%).
Atunci când li s-a solicitat să numească cinci ţări prietene, respondenţii ruşi au menţionat cel mai des Republica Belarus, China, Kazahstan, India şi Coreea de Nord.
Cu excepţia Indiei, aceste ţări sunt considerate represive sau autoritare.
Imaginea SUA printre ruşi a fluctuat de-a lungul deceniilor. Ea s-a deteriorat în timpul fostului preşedinte american Joe Biden, din cauza sprijinului SUA pentru Ucraina, potrivit lui Gudkov, dar s-a îmbunătăţit după ce Donald Trump a revenit la Casa Albă, generând speranţe pentru o încheiere rapidă a războiului.





























Comentează