Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în Grecia, după ce Curtea de Apel din Salonic a respins, joi, a doua cerere de extrădare făcută de statul român.
Sorin Oprescu nu a fost prezent la ședința de judecată de la Curtea de Apel din Salonic, el fiind internat în spital, potrivit Antena 3 CNN.
De altfel, avocatul lui Sorin Oprescu a prezentat în instanță dovezi ale stării de sănătate precare. Potrivit acestora fostul edil nu ar putea să își îngrijească sănătatea în închisoare, cu atât mai puțin în penitenciarele din România.
Decizia Curții de Apel din Salonic nu este definitivă și se poate ataca cu apel.
Aceasta este a doua oară când se încearcă extrădarea lui Sorin Oprescu, fără succes.
Sorin Oprescu, condamnat în 2022
Fostul primar general Sorin Oprescu are de executat o condamnare de 10 ani și 8 luni pentru fapte de corupție, după ce anchetatorii au stabilit că a primit o mită de 25.000 de euro de la fostul director al Administrației Penitenciarelor.
Condamnarea definitivă a fost pronunțată în mai 2022. Sorin Oprescu a fugit însă din țară înainte de pronunțare și s-a stabilit în Grecia.
A fost prins pentru prima dată în același an, însă justiția din Grecia a refuzat extrădarea lui, pe motiv că în România condițiile din penitenciare nu sunt corespunzătoare.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că în prezent condițiile de detenție oferite de România sunt la standarde europene iar impedimentul invocat anterior de autoritățile elene a dispărut.































Comentează