Premium
Jurnalista Sorina Matei explică sâmbătă, într-o amplă postare pe Facebook, de ce dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu nu s-a prescris. De asemenea, Matei subliniază că chiar dacă majoritatea politică PSD-ALDE va bloca urmărirea penală în cazul lui Tăriceanu, ceilalți participanţi la presupusele infracţiuni de corupție reţinute nu vor scăpa.
„Poate dă bine acum ca retorică, e la modă să spui, fără nicio susţinere, că în dosarul Tăriceanu sunt numai prostii, când adevărul e cu totul altul şi procurorii de fapt au pus mâna pe conturi şi tranzacţiile financiare pe care nici acum “al 2-lea om în stat” nu poate să le explice sau să le justifice.
De asemenea, poate este la modă să susţii, în disperare de cauză, că procurorii au fost atât de proşti încât au trimis un dosar în Senat pe “al 2-lea om în stat” în care presupusele fapte de corupție s-au prescris. Însă şi aici, realitatea este cu totul alta şi nu are nicio legătură cu retorica la fel de falsă.
Mai nou, s-a găsit tot în disperare de cauză o decizie a Curţii Constituţionale (297 din 26 Aprilie 2018) care este vânturată pentru a se “demonstra” că faptele în cazul Tăriceanu s-au prescris şi, bineînţeles, că procurorii sunt proşti. Este cam ruşinos, ca să nu zic altfel, să vânturi o decizie a CCR fără ca nici măcar să o citeşti.
Dacă ar fi citit cineva decizia CCR cap coadă, dacă fost interesat cu adevărat să priceapă sensurile, cuvintele şi noţiunile aşternute acolo, ar fi aflat că CCR NU a declarat neconstituţională instituţia întreruperii precripţiei penale pentru că nici nu avea cum.
Aşa cum se arată, întreruperea prescripţiei penale există în orice sistem de drept. Ce a făcut Curtea- a făcut trimitere la “soluţia legislativă”, invocând soluţia legislativă anterioară, adică CP din 1969, spunând că sensul sintagmei “oricărui act de procedură în cauză” care acum întrerupe precripţia penală este sensul acela previzibil din 1969, adică înseamnă “un act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat”.
Este şi logic. Întreruperea cursului prescripţiei penale nu poate fi realizată prin acte care nu sunt sau nu trebuie comunicate inculpatului, acte secrete, sau de care nu are habar şi nici nu are cum să aibă, disjungeri de exemplu- asta este neconstituţional. Prescripţia penală poate fi întreruptă doar de acte de care are cunoştinţă, ştie, i-au fost comunicate. Asta este constituţional.
Ca atare, în cazul Tăriceanu, pe fapta care-i este imputată de procurori, are trei participanţi la infracţiune. Doi au fost încunoştiinţaţi de DNA, au luat cunoştinţă de acte, iar al treilea, domnul Tăriceanu, intră pe art 155, alin 3 din Codul Penal. Mai precis, “întreruperea cursului precripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune”, (în cazul acesta fiind trei), “chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei”, (adică doi care au fost deja încunoştiinţaţi). Deci pentru domnul Tăriceanu nicio şansă la prescripţie.
Dacă domnul Tăriceanu, în faptele care i-au fost reţinute şi de care este acuzat de procurori nu ar fi avut alţi doi participanţi, ar fi intrat pe 156 alin 1 şi 2 din Cod Penal. Adică în cazul său, cursul precripţiei penale ar fi fost suspendat. Pe termen nelimitat. Indiferent cât ar fi plimbat Senatul dosarul, pe domnul Tăriceanu nu îl ajuta. De ce?
Simplu. În CP, 156, alin 1 se scrie: “(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este SUSPENDAT PE TIMPUL CÂT O DISPOZIŢIE LEGALĂ sau o împrejurare de neprevăzut ori DE NEÎNLĂTURAT ÎMPIEDICĂ PUNEREA ÎN MIŞCARE A ACŢIUNII PENALE sau CONTINUAREA PROCESULUI PENAL.” Şi “(2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare”. În acest caz, dispoziţia legală şi împrejurarea de neînlăturat este chiar “imunitatea” parlamentară de care beneficiază, fără încuviinţare de la Senat, fără aviz, domnul Tăriceanu neputând fi urmărit penal în acest caz.
Ca atare, nici într-un caz, nici în altul, domnul Tăriceanu nu beneficiază de prescripţia răspunderii penale, ci din contră. Plimbarea dosarului nu îl ajută deloc.
La fel de important este că judecătorii CCR în decizia sus menţionată atrag atenţia că “prescripţia răspunderii penale are la bază ideea că, pentru a-şi atinge scopul, acela al realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenţia generală şi cea specială şi poate fi creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât eficienţa ei scade, rezonanţa socială a săvârşirii infracţiunii se diminuează”.
În acest caz specific, fiind vorba de un dosar disjuns dintr-o speţă mamut care a început să fie instrumentată în 2014 (speţa Microsoft), pe fapte petrecute în 2007-2008, dar în care procurorii au pus mâna pe probe abia în 2018, preluând în acest an un dosar la cererea autorităţilor judiciare austriece, este numai responsabilitatea politică a majorităţii PSD- ALDE dacă vrea ca în România să existe încredere în autoritatea legii şi persoanele să fie trase la răspundere penală, ca orice simplu cetăţean, pentru faptele comise, generând sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite.
Chiar dacă majoritatea politică PSD-ALDE va bloca urmărirea penală în cazul domnului Tăriceanu, acuzat de săvârşirea unei fapte grave de corupţie exact în momentul când era premier al României, preşedinte PNL şi parlamentar, în speţa neprecrisă a dânsului, ceilalţi participanţi la presupusele infracţiuni de corupție reţinute, nu vor scăpa.”, scrie Sorina Matei.
