Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorina Pintea: Banii rămași necheltuiți de spitale vor fi redistribuiți

MSF
Sorina Pintea

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, joi, la Bistrița, că spitalele care nu au reușit să cheltuie banii alocați de Ministerul Sănătății vor rămâne fără aceste sume, care vor fi redistribuite către spitalele care au reușit să folosească banii, fiind o competiție pentru dotarea spitalelor.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că spitalele din România care nu au reușit să folosească sumele alocate vor rămâne fără bani, sumele urmând să fie alocate către alte spitale, care au folosit banii și unde există contracte.

„Din păcate în ultima perioadă discutăm foarte puțin despre pacient. Din punctul meu de vedere, un management este performant atunci când reușește să aibă grijă de pacienți. În spitale din țară care nu vor utiliza toți banii pentru investiții (...) pentru că nu s-au făcut proceduri, nu au avut grijă de nevoile pe care le au, Ministerul Sănătății va redistribui aceste sume necheltuite acolo unde există contracte. Nu este o competiție la cheltuit bani, este o competiție la dotat spitale pentru a putea avea grijă de pacienți. (...) Nu pot să vă spun o sumă exactă la a sumelor rămase necheltuite la nivelul țării, dar în trimestrul trei vom face o analiză foarte clară și acolo unde considerăm (...) că nu vor putea fi utilizați, o să redistribuim acești bani acolo unde există contracte semnate cu clauză suspensivă”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, conform Mediafax.

Ministrul Sănătății a explicat că va realiza și o hartă a investițiilor și a serviciilor medicale care se fac în România, în sistemul medical fiind investiți foarte mulți bani. Sorina Pintea a spus că miercuri a avut loc deschiderea unei secții de ortopedie și a trei săli de operație la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar joi, la Bistrița, a fost deschisă una dintre cele mai moderne secții ATI din România. De asemenea, săptămâna viitoare vor fi inaugurate alte investiții la Timișoara și Oradea.

„Am redeschis (miercuri – n.r.) o secție de ortopedie și trei săli de bloc operator la Spitalul Grigore Alexandrescu, urmează săptămâna viitoare alte investiții la Timișoara, apoi la Oradea. Voi merge în toată țara pentru că în sănătate s-au făcut foarte multe lucruri și acestea sunt faptele. Această secție (de ATI – n.r.) care respectă legislația, respectă circuite a fost inaugurată la Bistrița”, a mai spus Sorina Pintea.

Una dintre cele mai moderne secții ATI din România a fost amenajată în incinta Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, cu o investiție în valoare de 14 milioane de lei, bani de la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Sorina Pintea a adăugat că o hartă medicală va fi realizată în fiecare județ, aceasta urmând să conțină informații legate de investițiile realizate și de serviciile care se pot efectua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.