Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SOV face praf mitingul PSD și aruncă bomba: 'Helvig are sarcina de a-l ține pe Iohannis președinte, tot așa cum Maior trebuia să-l țină pe Băsescu'

www.romaniatv.net
Sorin Ovidiu Vântu

Din spatele gratiilor, fostul mogul Sorin Ovidiu Vîntu critică mitingul PSD, care va avea loc sâmbătă în Piaţa Victoriei şi care va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, precizând că „este atât inutil, cât și riscant”. De asemenea, Vîntu este de părere că lucrurile ar fi stat altfel, dacă mitingul ar fi fost împărțit în două: „o parte în fața Palatul Cotroceni și o parte în fața sediului central al SRI”.

Palatul Buckingham a făcut anunțul: Regina Elizabeth a II-a a ajuns pe masa de operație

„Acest miting, în forma și locul în care au fost gândite, este atât inutil cât și riscant. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă acesta s-ar fi desfăcut în două. O parte în fața Palatului Cotroceni și o parte în fața sediul central al SRI.

La SRI lozincile ar fi trebuit să se concentreze pe nevoia omului de intimitate, pe dorința acestuia ca instituția să-și retragă acoperiții din justiție, presă, politică etc. A crede măcar o clipă că Helvig este altfel decât Maior și că adjunctul lui este o mimoză, ar fi un semn de naivitate. Helvig are sarcina de a-l ține pe Iohannis președinte, tot așa cum Maior trebuia să-l țină pe Băsescu.
La Cotroceni accentul ar fi trebuit pus pe caracterul îngâmfat și distructiv al acestuia. Nu doar că n-a înfăptuit absolut nimic, dar a contribuit prin toate mijloacele la perpetuarea stării de ură, nesiguranță și frică moștenite de la Băsescu. A perpetuat securismul și abjecțiile acestuia. I-a lăsat în continuare pe securiști să siluiască justiția, pentru a-și putea asigura un nou mandat de președinte. Este doar o marionetă ale cărei sfori sunt trase din afara țării.”, scrie SOV, pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.