Mii de persoane au format duminică lanţuri umane colorate în mai multe oraşe din Ţara Bascilor pentru a cere organizarea unui referendum regional privind independenţa, transmite AFP.
Purtând haine în culorile drapelului basc (roşu, alb, verde), manifestanţii au ieşit pe străzile din capitala regională Vitoria-Gasteiz, Bilbao (principalul centru economic al regiunii), San Sebastian şi Pamplona, capitala comunităţii Navarra, la apelul mişcării pro-independenţă Gure Esku Dago.
''Tot mai mulţi oameni cred că noi avem dreptul de a ne decide singuri viitorul'', a declarat Pello Urizar, liderul coaliţiei separatiste de stânga Bildu.
Intonarea imnului naţional al Spaniei a fost bruiată de suporterii basci şi catalani pe 30 mai, înaintea finalei Cupei Regelui la fotbal, disputată între formaţiile Athletic Bilbao şi FC Barcelona. Gestul a fost denunţat de guvernul spaniol ca fiind o dovadă de ''intoleranţă''.
Organizaţia separatistă bască ETA, responsabilă pentru moartea a cel puţin 830 de persoane în 40 de ani, a anunţat pe 20 octombrie 2011 că renunţă definitiv la lupta armată, dar nu a predat arsenalul său militar şi refuză o dizolvare necondiţionată cerută de Paris şi Madrid. AGERPRES
Spania: Mii de persoane au format lanţuri umane cerând un referendum privind independenţa bascilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.795
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
2.795

52
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
52

3.634
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.634

57
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
57

2.548
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.548

42
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
42

65
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
65

7.331
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.331

51
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
51

76
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
76

43
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
43

1.977
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.977

8.019
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.019
















Comentează