Olandeza Amy Pieters, triplă campioană mondială la ciclism pe pistă, aflată în comă indusă dinainte de Crăciun după accidentul suferit în timpul unui antrenament în Spania, va fi transferată joi la un spital olandez, a anunţat, miercuri, echipa sa, SD Worx, citată de AFP, transmite Agerpres.
"Transferul va fi efectuat cu elicopterul şi tratamentul medical va fi continuat în Olanda", a transmis SD Worx, într-un comunicat dat publicităţii, precizând că sportiva de 30 de ani "respiră neasistată mecanic, iar sedarea a fost progresiv eliminată".
Echipa a adăugat că starea ciclistei este "stabilă".
Amy Pieters (30 ani) a cucerit aurul în proba de madison la Campionatele Mondiale pe velodrom din 2019, 2010 şi 2021, alături de compatrioata sa Kirsten Wild, dar a ratat titlul olimpic în această vară, la Tokyo, unde s-a clasat pe poziţia a patra. Ea s-a remarcat şi în cursele pe şosea, devenind campioană europeană în 2019.
Olandeza a fost plasată în comă artificială după intervenţia chirurgicală la care a fost supusă ca urmare a accidentului produs la Alicante, când a căzut pe velodrom şi a suferit leziuni grave la cap.
Comentează