Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că instituţia pe care o conduce "se luptă" în acest moment să obţină avizele de funcţionare a Stadionului Arcul de Triumf, care speră ca va fi operaţional de la 1 mai.
"Noi ne zbatem pentru avize în momentul actual şi ne planificăm ca la 1 mai să îi dăm drumul, cam ăsta ar fi termenul. Eu vreau să dăm drumul atunci când suntem pregătiţi şi cu hotelul, şi cu recuperarea, şi cu stadionul, cu toate, ăsta este planul", a afirmat Eduard Novak.
Referitor la nemulţumirile echipei naţionale de rugby, care este obligată să se antreneze pe terenuri precare, Novak a spus că nu este vorba de rea-voinţă, ci de respectat legile în vigoare: "Noi ne zbatem pentru avize, totuşi un stadion care trebuie intabulat, trebuie cadastru, trebuia viza de la pompieri, o grămadă de chestii. Nu e ca şi cum s-a construit şi gata. Pot veni nemulţumiri, dar hai să fim serioşi, trebuie să luăm în considerare legile şi birocraţia din România. Noi ne luptăm pe toate fronturile ca să obţinem avizele, nu e vorba de altceva".
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a criticat săptămâna trecută decizia privind preluarea stadionului Arcul de Triumf de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi condiţiile precare de pregătire pe care le are naţionala României pe terenurile din complexul sportiv Dinamo.
El a afirmat că naţionala României este obligată să se antreneze în noroi şi în sălile de forţă din mall-uri, pentru că nu are acces la arena nou construită.
În următoarele partide din Rugby Europe Championship, România va întâlni Georgia (27-28 martie, în deplasare) şi Belgia/Olanda (3-4 iulie, acasă).
Stadionul Arcul de Triumf va fi funcţional la 1 mai (Eduard Novak)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

17
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
17

23
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
23

18
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
18

23
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
23

2.463
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
2.463

24
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
24

26
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
26

105
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
105

30
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
30

46
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
46

28
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
28

163
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
163

95
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
95
















Comentează