Stadionul Steaua ar putea fi redenumit: ce propunere s-a făcut după moartea lui Emeric Ienei

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 09-11-2025 12:53

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Marius Baciu, fost fotbalist al Stelei, consideră că redenumirea stadionului din Ghencea în onoarea legendarului Emeric Ienei ar reprezenta un gest suprem de respect față de una dintre cele mai mari personalități din istoria clubului.

Emeric Ienei, antrenorul care a condus Steaua către istoricul trofeu al Cupei Campionilor Europeni, s-a stins din viață pe 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani. A fost înmormântat la Oradea, orașul unde și-a trăit ultimii ani. 

După dispariția sa, fanii roș-albaștrilor au venit cu ideea ca stadionul echipei să fie redenumit în memoria marelui tehnician, o inițiativă pe care și Marius Baciu o susține cu toată convingerea.

„A fost atâția ani la Steaua. Mi s-ar părea extraordinar, merită stadionul să-i poate numele. Eu l-am cunoscut, am avut șansa să lucrez cu el, ceva incredibil. Ce om...”, a spus Marius Baciu, la Prima Sport, potrivit adevarul.ro.

Marius Baciu a jucat la Steaua timp de șase sezoane, între 1996 și 2002, perioadă în care a contribuit la cucerirea a trei titluri de campion al României, în 1997, 1998 și 2001.

Gloriile Stelei, prezente la înmormântarea lui Emeric Ienei

Slujba de înmormântare a lui Emeric Ienei, selecționerul României la EURO 2000, a avut loc la biserica din Oradea, iar la ceremonie au fost prezenți nume marcante din istoria Stelei, precum Marius Lăcătuș, Anghel Iordănescu, Miodrag Belodedici și Ladislau Boloni.

Pe lângă faimosul succes de la Sevilla, Ienei a câștigat și cinci titluri de campion cu Steaua ca antrenor și trei ca jucător.

De-a lungul carierei de antrenor principal, Ienei a mai condus echipe precum Bihor Oradea, CS Târgoviște, Panionios, Parmalat, dar și naționala Ungariei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri