Stagiunea Filarmonicii George Enescu continuă, în regim live, cu concerte din Sala mare a Ateneului Român

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-10-2020

Actualizat: 12-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Stagiunea Filarmonicii "George Enescu" continuă, joi, de la ora 19,00, în regim live, cu concerte transmise în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituţiei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", condusă de dirijorul Theo Wolters, îl are invitat pe solistul Viniciu Moroianu, programul incluzând în prima parte: Adagietto din Simfonia nr. 5, în do diez minor de Gustav Mahler şi Simfonia nr. 104, în re major, Hob.I:104 de Joseph Haydn.

În cadrul sărbătoririi anului Beethoven, la 250 de ani de naşterea compozitorului, în ultima parte a concertului fără pauză, va fi interpretată 'Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, op. 80' de Ludwig van Beethoven.

Citește și: După cazul Baranga, jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl dă în vileag pe șeful Grupului de Comunicare Strategică: ‘Este o persoană fără diplomă de licență’

Corul Filarmonicii "George Enescu", condus de Iosif Ion Prunner, revine, cu această ocazie, alături de orchestra simfonică în stagiunea online după şase luni de tăcere.

Concertul transmis live de pe scena Ateneului Român va putea fi ascultat pe canalele online ale Filarmonicii "George Enescu": site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) şi pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii "George Enescu" a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare a evenimentelor instituţiei: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesaţi posibilitatea de abonare şi de alertare prin e-mail asupra noilor postări, mai precizează sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri