DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Stare de catastrofă în Caraibe! Premierul insulei Dominica, VICTIMA uraganului Maria

uragan irma

Uraganul Maria, a cărui intensitate a ajuns la categoria cinci, “potenţial catastrofală”, a lovit insula Dominica, din Caraibe, însoţit de rafale de vânt de până la 260 de kilometri pe oră, relatează BBC News, conform news.ro.

Premierul Roosevelt Skerrit a publicat pe Facebook un mesaj potrivit căruia acoperişul său a fost smuls şi este “complet la mila uraganului”. El a scris că întreaga sa locuinţă a fost inundată. În cele din urmă, şeful Guvernului a fost salvat.

Dominica este o fostă colonie britanică, ce are o populaţie de 72.000 de oameni. Ochiul uraganului a ajuns acolo la ora locală 21 (marţi, 4 ora României), potrivit Centrului Naţional pentru Uragane.

Locuitorii din apropiere de coastă au primit ordin să meargă în adăposturi autorizate.

Aeroportul şi porturile din Dominica au fost închise din cauza uraganului, care se deplasează aproximativ pe acelaşi traseu ca Irma, furtuna care a devastat regiunea luna aceasta.

Insula Martinica a declarat nivel maxim de alertă, în timp ce pe insula Guadalupe au fost făcute evacuări.

Stare de alertă a fost declarată şi în Puerto Rico, teritoriul american unde Maria ar urma să ajungă pe uscat marţi, ca uragan de categorie trei. Puerto Rico nu a fost lovit în forţă de Irma şi a devenit un nord important pentru livrarea de ajutoare pe insulele afectate.

Uraganul Maria va lovi, probabil, şi insulele Virgine, americane şi britanice, devastate deja de Irma. Autorităţile se tem că dărâmăturile lăsate în urmă de Irma ar putea fi luate de vânt şi reprezenta un nou pericol.

Avertizări sunt în vigoare şi pentru St Kitts and Nevis, Montserrat şi St Lucia, St Martin, Saba, St Eustatius şi Anguilla.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.