Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statele Unite îl trimit pe Anthony Blinken la București. Întâlniri tete-a-tete cu Iohannis, Ciucă și Aurescu

Business Standard
Antony Blinken

Secretarul de stat american Antony Blinken va participa în București, pe 28-30 noiembrie, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, potrivit unui anunț publicat de Departamentul de Stat al SUA.

„Întâlnirea se va axa pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe implementarea noului Concept Strategic al NATO, inclusiv provocările Republicii Populare Chineze, securitatea energetică, protecția infrastructurilor critice, precum și pe eforturile NATO de a întări reziliența în Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova”, potrivit anunțului.

În timpul vizitei la București, Blinken va avea întâlniri cu premierului Nicolae Ciucă, cu președintele Klaus Iohannis, cu ministrul de externe, Bogdan Aurescu, cu secretarul general NATO,  Jens Stoltenberg, și va participa la o cină împreună cu ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba.

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008. De asemenea, este prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Totodată, este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei adoptat la Summit. Reuniunea va oferi oportunitatea primei discuţii aplicate pentru analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Madrid şi pentru pregătirea viitorului Summit NATO de la Vilnius, din anul 2023.

Potrivit MAE, alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii Afacerilor Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO. Totodată, la sesiunile deschise partenerilor din cadrul Reuniunii vor participa miniştrii afacerilor externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina şi state partenere ale Alianţei.

Reuniunea va începe marţi după-amiază, când se vor desfăşura două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului de Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei. De asemenea, prima zi a Reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomaţie publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte şase state membre, a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice.

Ministeriala va continua miercuri, cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitaţi – miniştrii afacerilor externe din Finlanda şi Suedia, iar la ultima sesiune şi partenerii Alianţei - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Discuţiile miniştrilor de externe din statele membre NATO, alături de omologii din statele partenere şi invitate, vor viza măsurile de întărire a apărării şi descurajării pe Flancul Estic al NATO în contextul războiului ilegal de agresiune dus de Federaţia Rusă în Ucraina, sporirea sprijinului aliat pentru Ucraina, combaterea ameninţărilor din registrul hibrid, discutarea modalităţilor pentru gestionarea provocărilor pe termen lung generate de acţiunile Chinei, consolidarea rezilienţei comunităţii euroatlantice, inclusiv în domeniul energetic. De asemenea, va fi abordată continuarea susţinerii pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova, Georgiei şi Bosniei şi Herţegovinei. Totodată, reuniunea va oferi oportunitatea evaluării strategice a provocărilor globale la adresa securităţii Alianţei, ce decurg inclusiv din dependenţa faţă de state care nu împărtăşesc aceleaşi valori cu cele aliate.

”Ţara noastră joacă un rol deosebit de activ la nivel regional, european şi euroatlantic, mai ales în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei, ce reclamă măsuri concrete pentru creşterea rezilienţei statelor din vecinătatea Alianţei, în liniile deciziilor Summitului NATO de la Madrid, dar şi pentru reducerea tuturor dependenţelor. Rolul nostru este cât se poate de pragmatic şi concret – de la sprijinul necondiţionat acordat celor peste 2.9 milioane de refugiaţi din Ucraina care ne-au trecut graniţele, până la implicarea extensivă în gestionarea efectelor acestei crize, inclusiv problema tranzitului de cereale şi produse agricole ucrainene către destinaţii terţe – peste 8.4 milioane de tone până în prezent. Ministeriala de la Bucureşti este o oportunitate în plus pentru promovarea priorităţilor României la nivelul NATO şi a importanţei strategice a Mării Negre, aşa cum am făcut-o şi până acum, dar şi pentru implementarea cât mai rapidă a tuturor deciziilor privind consolidarea Flancului Estic al NATO, inclusiv în România”, a adăugat Aurescu.

Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting - MLM), co-organizată de Ministerul Afacerilor Externe cu Conferinţa de Securitate de la München, va reuni la Bucureşti, luni şi marţi, peste 75 de participanţi la nivel înalt din peste 25 de state, actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti renumiţi, formatori de opinie, pentru a aborda subiecte de interes major pe agenda regională, europeană şi euroatlantică. Dezbaterile interactive ale MLM se desfăşoară cu uşile închise, în baza regulilor de tip Chatham House.

Potrivit MAE, Reuniunea MLM Bucureşti este parte a programului anual al prestigioasei Conferinţe de Securitate de la München şi este organizată în pregătirea Conferinţei din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Precedenta reuniune MLM a avut loc la Washington, în luna mai 2022.

Este pentru prima oară în istoria acestui format când evenimentul are loc în Europa de Sud-Est, această reuşită a demersurilor politico-diplomatice ale României venind inclusiv ca o recunoaştere a importanţei ţării noaste în plan regional, european şi euroatlantic.

Agenda întâlnirii de la Bucureşti va cuprinde teme relevante pentru securitatea internaţională, cu accente pe evoluţiile din spaţiul estic, regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest. Printre subiectele abordate se vor număra, de asemenea, arhitectura europeană de securitate, implementarea noului Concept Strategic al NATO, ameninţările hibride, securitatea alimentară, criza energetică. Evenimentul de la Bucureşti va avea un impact dincolo de momentul desfăşurării sale, rezultatele urmând să contribuie la fundamentarea dezbaterilor ce vor avea loc anul viitor, la Conferinţa de Securitate de la München.

”Eforturile noastre fără precedent în sprijinul Ucrainei şi al securităţii în regiune, în plan politico-diplomatic şi sectorial, la nivel bilateral şi multilateral, au demonstrat până în acest moment faptul că România îşi merită pe deplin statutul de aliat de nădejde pe Flancul Estic al NATO, în special la Marea Neagră. Cele două evenimente găzduite le Bucureşti marchează un moment de mare vizibilitate, de concretizare a eforturilor noastre de până acum, dar şi de recunoaştere a angajamentului de netăgăduit al României faţă de securitatea şi rezilienţa regiunii, în termenii cei mai concreţi, dar şi a contribuţiilor noastre valoroase la procesele de reflecţie la nivel euroatlantic”, a punctat Bogdan Aurescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.