Steaua s-a impus și în partida retur din semifinalele Cupei Ligii în fața Astrei, scor 2-0, la Giurgiu, după ce și în tur a câștigat cu 1-0.
Liderul Ligii 1 a pornit meciul fără Șumudică pe banca tehnică, după ce tehnicianul a fost suspendat pentru un meci din cauza gesturilor obscene din turul cu Steaua.
Roș-albaștrii au deschis scorul foarte repede și în minutul 4 Bawab își trecea numele pe lista marcatorilor.
Imediat după pauză, în minutul 51, campioana României și-a dublat avantajul după reușita aceluiași Bawab. De data aceasta, iordanianul a reluat cu capul din apropiere, după o centrare excelentă a lui Râpă.
Șase minute mai târziu, Astra a ratat șansa să se apropie de Steaua, după ce Alexandru Ioniță a ratat un penalty obținut de Romario Moise după o intervenție a lui Kharja.
Comentează