Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stelian Țurlea prezintă cartea zilei: 'România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială', de Michael Shafir

europafm.ro
carte

Stelian Țurlea prezintă în Mediafax cartea zilei. Este vorba despre 'România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială', de Michael Shafir.

Ce rost poate avea publicarea unei traduceri 35 de ani mai târziu, într-un context social care se vrea cu totul diferit de cel de care se ocupă acest tom? – se întreabă autorul acestei cărți celebre în prefața la ediția în limba română.

Tot el scrie: Încerc răspunsul acestei întrebări în epilogul care încheie ediția de față.

Michael Shafir este profesor emerit la Institutul de Studii Doctorale, Școala de Relații Internaționale şi Studii Strategice, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj. A obținut titlul de doctor în ştiinte politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în 1981. A fost directorul secției de ştiri pentru străinătate la Kol Israel, Ierusalim, director adjunct al Diviziei Sondaje Opinie Publică la Radio Europa Liberă, Műnchen, şi şeful sectiei de cercetare pentru România la acelaşi post de radio.

Odată cu mutarea postului la Praga, dr. Shafir a devenit cercetător principal la Open Media Research Institute, revenind ulterior la Radio Europa Liberă, unde a fost coordonator principal pentru cercetarea Europei Centrale şi de Est şi redactor-șef al publicatiei East European Perspectives. Profesorul Shafir a publicat, in 1985, volumul Romania: Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulated Change, editat la Frances Pinter, Londra şi Lynne Rienner, Boulder. In 2002, a publicat la Editura Polirom, din Iași, volumul Intre negare şi trivializare prin comparatie. Negarea Holocaustului in îările postcomuniste din Europa Centrală şi de Est, publicat in acelaşi an şi la Ierusalim, in limba engleză. In 2010, a publicat volumul Radio-grafii şi alte fobii, la Editura Institutul European din Iaşi.

În cartea de față, după ce analizează sistemul politic comunist român, economia șistructura socială și consecințele sale politice, precum și poltica externă în vremea comunismului, Michael Shafir introduce în epilog conceptul de „schimbare simulată”. Această „funcționează atât la nivel intern, cât și la nivel extern, iar direcțiile funcționării acesteia sunt atât din vârful piramidei politice și sociale înspre baza baza piramidei,cât și de la bază înspre vârfurile acesteia. Cu alte cuvinte, schimbarea simulată este, în același timp, și una de două ori simulată.” Michael Shafir explică cum a funcționat această simulare și cum continuă și în zilele noastre: simbolul pseudo-realității comuniste va deveni lăcașul pseudo-realității postcomuniste: simularea instituțională (parlamentul) în cadrul căruia domină însă norma impersonală a prea bine cunoscutei formule svyazi, blat, tolkah, în imediata vecinătate a altui colos, nici el mai prejos din punct de vedere normativ.”

Citește și: Luptele interne din TVR pentru conducerea televiziunii! Dezvăluirile lui Ionuț Cristache: 'Nu cumva poate fi încadrat la trafic de influență?'

Concluzia concluziilor: o continuitate cu perioada comunistă.

Michael Shafir - România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică și socială. Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu. Editura Meteor Press. 432 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.