Strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi, la Gala 'Medicii împreună pentru comunitate' din Iaşi

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 03-12-2025 16:23

Article thumbnail

Sursă foto: istockphoto.com

O strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi din sistemul de protecţie specială şi o premiere a celor mai buni specialişti din judeţul Iaşi vor fi organizate în cadrul Galei "Medicii împreună pentru comunitate", eveniment care se va desfăşura pe 19 decembrie în Sala Mare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri".

În cadrul celei de-a opta ediţii a evenimentului intitulat "Medicii împreună pentru comunitate" vor fi acordate distincţii membrilor Colegiului Medicilor Iaşi care s-au remarcat prin merite deosebite în activitatea profesională în acest an, conform Agerpres.

Evenimentul organizat de Colegiul Medicilor Iaşi are ca scop susţinerea persoanelor aflate în dificultate, iar în acest sens, membrii Colegiului pot face donaţii pentru strângerea fondurilor necesare.

"Cauza umanitară a acestei ediţii a evenimentului 'Medicii împreună pentru comunitate' o constituie sprijinirea copiilor cu dizabilităţi aflaţi în sistemul de protecţie specială din judeţul Iaşi", au precizat reprezentanţii Colegiului Medicilor Iaşi.

În cadrul aceluiaşi eveniment, artiştii Operei Naţionale Române Iaşi vor susţine spectacolul "La Boheme" de Giacomo Puccini.

"Medicii împreună pentru comunitate" este un eveniment organizat în fiecare an în luna decembrie de Colegiul Medicilor Iaşi, fiind dedicat atât premierii medicilor, cât şi strângerii de fonduri pentru a sprijini cauze umanitare.

În ediţiile anterioare, fondurile strânse au fost folosite pentru a ajuta persoanele vârstnice, copiii din centrele sociale, medicii aflaţi în dificultate socio-medicală, iar în 2022 fost sprijiniţi şi copiii refugiaţilor din Ucraina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri