Strategia PNL de atac la buget. Asul din mânecă: Klaus Iohannis (surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-12-2014

Actualizat: 09-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Victor Ponta dorește o adoptare ultra-rapidă a bugetului în Parlament. Guvernul va trimite proiectul pe 12 decembrie și dorește ca Parlamentul să-l adopte pe 21 decembrie.

Cei de la PNL nu sunt de acord cu acest calendar și vor face tot posibilul să provoace discuții mai aprofundate pe tema bugetului. În acest sens, parlamentarii PNL au stabilit o strategie pe care vor merge în această bătălie.

În primul rând, opoziția nu va mai depune amendamente cu miile, care să fie respinse la grămadă. Vor fi amendamente mai puține, dar asupra cărora vor provoca dezbateri intense. Parlamentarii noului PNL și-au delegat atribuțiile în funcție de aria de competență și se va lucra în echipă: fiecare domeniu va fi acoperit atât în Comisiile de specialitate, cât și în plenul Parlamentului.

Una dintre armele noului PNL va fi în plenul reunit. Opoziția va solicita ca fiecare ministru să prezinte defalcat bugetul ministerului pe care îl conduce și va introduce amendamente pentru fiecare minister în parte.

În acest fel, cei de la PNL speră la discuții mai aprofundate care să dea peste cap planurile lui Victor Ponta, cel care a programat votarea bugetului în aceeași zi cu depunerea jurământului de către Klaus Iohannis. Liberalii ar dori ca ziua de 21 decembrie să fie monopolizată de jurământul lui Klaus Iohannis.

Principalele teme de atac se vor concentra pe trei domenii: Educație, Sănătate și Investiții. În rest, parlamentarii noului PNL vor depune amendamente, dar cele trei dormenii vor fi preocuparea principală.

Strategia PNL are și un as în mânecă. Acest buget va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis, care își va sincroniza punctele de interes în zona în care atacă și PNL-ul în dezbaterea parlamentară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri