Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Strategia prin care România va progresa substanțial în următorii 20 de ani

romania-dreamstime.com

profit.ro:

Președinte al țării ales de Parlament, pentru "o formulă coerentă de democrație parlamentară", regândirea urgentă a actualului sistem de impozitare, unificarea Pilonului I de pensii cu Pilonul II, schimbarea radicală a politicii salariale, menținerea unui ritm mediu anual de creștere a PIB de 3–4% care să poată urca însă la 5%, limitarea dreptului de cumpărare a terenurilor agricole de către cetățenii străini în condiții agreate de UE, minimum două noi locații militare pentru facilități americane și listarea la Bursă a unui fond de investiții pentru Republica Moldova sunt doar unele dintre țintele introduse în proiectul Strategiei de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani.
Marți, Președinția a anunțat că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prim-ministrul Dacian Cioloș și cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, pentru a discuta despre Strategia de dezvoltare durabilă a României, aflată în curs de elaborare în cadrul Academiei Române sub înaltul patronaj al președintelui.
În forma actuală, diferită de cea redactată anul trecut, editată și aflată deja în biblioteca Academiei, proiectul de strategie propune acum diferite măsuri prin care se crede că România va putea progresa substanțial în următorii 20 de ani atât în domeniul economic și social, cât și politic.
Una dintre aceste măsuri, care ar elimina conflictul structural Parlament/Președinte și ar înlocui "configurația confuză" a sistemului politic cu o formulă coerentă de democrație parlamentară, este, în viziunea autorului, ca președintele țării să fie ales de către Parlament, nu prin vot direct de către cetățeni, ca în prezent.
Regândirea urgentă a actualului sistem de impozitare este văzută ca un instrument de lichidare a sărăciei și de motivare a performanței, fiind arătat totodată că politica salarială nu a avut ca obiectiv, în perioada tranziției, creșterea salariilor, astfel de majorări fiind considerate cedări politice neeconomice induse de rațiuni politice, mai ales în perioade electorale, sau reprezentând mici ajustări ca rezultat al dinamicii economiei.
"Urmând politica salarială de până acum, România se va depărta, în orizontul 2035, substanțial de standardele europene. Obiectivul cheie, o Românie prosperă și echilibrată, poate fi realizat doar printr-o schimbare radicală a politicii salariale: o politică pro-muncă, de la politica salariului mic la politica creșterii progresive a salariilor pentru a se atinge standardele europene. Politica salariului mic nu este o condiție a creșterii economiei, ci o ideologie a economiei leneșe, o economie pro-profit susținută cu mijloace politice. Noua politică salarială va avea ca principal mecanism refacerea capacității de negociere colectivă a salariilor și a condițiilor de muncă, complementar cu creșterea ocupării. Este urgentă adoptarea Legii sistemului unic al salariilor publice, cu mărirea proiectată a salariilor de importanță națională: sănătate, educație, asistență socială, administrație, cercetare", se afirmă în document.
Este inclusă și atenționarea că un nou șoc de sărăcire poate fi declanșat de liberalizarea completă a prețurilor energiei și alinierea acestora la prețurile stabilite de piața liberă europeană, prețuri care, după estimările multor experți în energie, se vor dubla în 2018. În acest caz, în 2018, cheltuielile asociate cu locuința vor exploda ca proporție în bugetul casnic, de la 16,7%, în 2013, la aproape 30%, punând presiune pe resursele disponibile pentru alte tipuri de cheltuieli, este avertismentul din document.
O altă măsură inclusă în Strategie este curățarea de incoerențe a Pilonul I de asigurări sociale publice și unificarea cu Pilonul II, cel al pensiei private obligatorii, concomitent cu întărirea sistemului de asigurări sociale private.
În privința Produsului Intern Brut, varianta analizată în document este ca România să intre în zona euro la orizontul anilor 2022-2023, iar PIB-ul pe locuitor în România (exprimat în PCS - Puterea de Cumpărare Standard) să reprezinte, la orizontul anului 2035, între 96,5–110% din media la nivelul UE.

Hotnews:

El nu a mentionat explicit anexarea Crimeii de catre Rusia sau conflictul separatist din Ucraina, dar aceste evenimente au determinat Polonia sa-si intareasca apararea si sa obtina din partea NATO, care va avea in iulie un summit la Varsovia, o prezenta sporita a fortelor sale pe teritoriul sau.
''Am decis sa crestem efectivele armatei poloneze. Estimam ca anul viitor vor ajunge la circa 150.000 de soldati'', a declarat Macierewicz, care s-a adresat unor tineri soldati care au depus juramantul, conform Agerpres.
In opinia ministrului polonez, ''un element important al acesteia va fi apararea teritoriala, parte integranta a fortelor armate poloneze in calitate de cea de-a cincea componenta'', dupa armata terestra, marina, aviatie si fortele speciale.
Macierewicz a subliniat in ajun, la un congres al organizatiilor militare, ca primele unitati de aparare teritoriala, formate din civili care au urmat o pregatire militara, vor fi gata in curand, incepand cu regiunile orientale ale Poloniei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.