Ce studii are ministrul Sănătații – cum a ajuns la ATI. Alexandru Rogobete: Mi-am dezvoltat abilităţi în zona de management şi în zona administrativă

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 25-10-2025 13:54

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că a făcut un master în cercetare clinică şi aşa l-a cunoscut pe profesorul Dorel Săndesc, dorindu-şi să lucreze ca cercetător, dar a fost convins să practice medicina şi aşa a ajuns la ATI. El a precizat că nu a practicat foarte mult deoarece şi-a dezvoltat abilităţi în zona de management şi în cea administrativă.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, la Prima TV, de ce dintre toate specializările din medicină a ales tocmai terapie intensivă.

”În primul rând, am ales medicina pentru că am cunoscut Anestezia şi Terapia Intensivă. Prima mea facultate este chimia şi cu un master în cercetare clinică şi aşa l-am cunoscut pe profesorul Săndesc unde mi-am dorit să lucrez ca cercetător, iniţial, iar dânsul m-a convins să practic medicina şi aşa am ajuns la Terapie Intensivă, la ATI, unde nu am practicat foarte mult pentru că am avut valenţe administrative, aş putea spune, poate native, nu ştiu, dintotdeauna”, a declarat Alexandru Rogobete, potrivit news.ro.

Ce de a renunțat la medicină

El a explicat cum a ajuns să îşi dezvolte abilităţi în zona de management şi în cea administrativă.

”Încă din anul 3 de facultate am fost clinical intern într-un program din acesta de internship cu o companie americană unde am lucrat trei ani şi jumătate aproape, unde am interacţionat mult cu proiecte de dezvoltare cu Banca Mondială. Şi evident că mi-am dezvoltat abilităţi în zona de management şi în zona administrativă şi de dezvoltare şi cercetare în general. Aşa am şi ajuns în Ministerul Sănătăţii consilier pentru secretarul de stat, doctorul Garofil, în anul 2020, în plină pandemie.

Întrebat ce îi place mai mult, să fie medic sau partea administrativă, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Partea administrativă, cu siguranţă, acesta este şi motivul pentru care am renunţat la medicină, am renunţat la rezidenţiat şi am ales calea administrativă, însă cunoştinţele medicale, cunoştinţele dintr-un spital din secţia de terapie intensivă, fluxurile medicale şi tot ce înseamnă zona organizatorică dacă doriţi, administrativă dintr-un spital, mă ajută nespus de mult”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri