Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au anunţat noi sancţiuni împotriva mai multor responsabili ai regimului lui Bashar al-Assad în Siria

cnn.com
pompeo

SUA au anunţat joi noi sancţiuni împotriva mai multor responsabili politici, militari şi financiari ai regimului lui Bashar al-Assad în Siria, în cadrul punerii în aplicare a 'legii Cezar' ce vizează privarea acestuia de resurse, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Sancţiunile îl vizează în primul rând pe Yasser Ibrahim, prezentat ca 'omul de încredere' al lui Assad, a indicat secretarul de stat Mike Pompeo într-un comunicat.

Ibrahim este acuzat că 'a împiedicat o soluţie politică la conflictul' care devastează din 2011 Siria.

'Folosindu-şi reţeaua din Orientul Mijlociu şi dincolo de acesta, Ibrahim a încheiat acorduri corupte pentru a-l îmbogăţi pe Assad, în timp ce sirienii mureau din cauza lipsei hranei şi medicamentelor', a acuzat Pompeo.

Mai sunt vizaţi Luna al-Shibl, consiliera de comunicare a lui Assad, şi Mohamad Amar Saati, înalt responsabil al Partidului Baas, la putere, aflat 'în fruntea unei organizaţii ce facilitează intrarea de studenţi în miliţiile susţinute de Assad'.

Citește și: Lider PNL: ‘Marcel Ciolacu e Viorica Dăncilă în pantaloni. PSD a pierdut legitimitatea de a râvni la putere’

Sancţiunile prevăd îngheţarea eventualelor active deţinute în SUA, interzicerea accesului la sistemului financiar american şi/sau interdicţia de intrare în Statele Unite.

În sfârşit, mai multe unităţi militare şi şefii lor apar pe lunga listă neagră americană, 'din cauza eforturilor lor de a împiedica o încetare a focului'.

Potrivit lui Mike Pompeo, sancţiunile au fost decise 'în memoria victimelor brutalităţii' atacului cu arme chimice comis de Damasc în Ghouta de Est în 2013, care 'a ucis peste 1.400 de sirieni'.

'Aceşti responsabili guvernamentali sirieni contribuie activ la opresiunea exercitată de regimul Assad', a subliniat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, într-un alt comunicat.

'Statele Unite vor continua să-i facă să plătească pe cei care înlesnesc războiul regimului Assad contra propriului popor', a adăugat el.

Acesta este cel de-al treilea val de sancţiuni de la intrarea în vigoare, la mijlocul lunii iunie, a 'legii Cezar', numită astfel ca omagiu pentru un fost fotograf cu acest pseudonim, care a dezertat din poliţia militară siriană în 2013, luând cu el 55.000 de imagini ilustrând brutalitatea şi abuzurile din închisorile siriene.

Audierea sa, incognito, în 2014 în Congresul american, a dus la adoptarea, după 5 ani, a legii care îi poartă numele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.