Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au dat marea lovitură: războiul s-a transformat într-o afacere extrem de profitabilă

rumaniamilitary.ro
tanc abrams

Vânzările de echipamente militare americane către guverne străine au crescut cu 49%, până la 205,6 miliarde de dolari, în anul fiscal 2022, a declarat miercuri Departamentul de Stat al SUA, transmite Reuters.

Vânzările aprobate în anul respectiv au inclus avioane de luptă F-15ID în valoare de 13,9 miliarde de dolari către Indonezia, nave de luptă de suprafaţă cu misiune multiplă în valoare de 6,9 miliarde de dolari în Grecia şi tancuri M1A2 Abrams în valoare de 6 miliarde de dolari în Polonia, informează News.ro.

General Dynamics produce tancul Abrams, Boeing produce avionul F-15 şi Lockheed Martin produce nave.

Există două moduri majore prin care guvernele străine achiziţionează arme de la companiile americane: vânzările comerciale directe negociate între un guvern şi o companie şi vânzările militare străine în care un guvern străin contactează de obicei un oficial al Departamentului de Apărare de la ambasada SUA din capitala sa.

Ambele tipuri de achiziţii necesită aprobarea guvernului SUA.

Vânzările militare directe ale companiilor americane au crescut cu 48,6%, până la 153,7 miliarde de dolari în anul fiscal 2022, de la 103 miliarde de dolari în anul fiscal 2021, în timp ce vânzările aranjate prin guvernul SUA au crescut în 2022 cu 49,1%, până la 51,9 miliarde de dolari, de la 34,8 miliarde de dolari în anul anterior, a spus Departamentul de Stat.

Vânzările de echipamente militare americane în anul fiscal precedent au totalizat 138 de miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.