SUA cer ONU decizii RADICALE față de Coreea de Nord: Să se ia 'cele mai puternice măsuri posibile'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-09-2017

Actualizat: 04-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Daily Star

Statele Unite ale Americii doresc ca ONU să ia 'cele mai puternice măsuri posibile' pentru a sancţiona ultimul test nuclear nord-coreean, a declarat luni ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Nikki Haley, relatează AFP.

'A sosit momentul să punem capăt jumătăţilor de măsură', a declarat diplomatul american în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, subliniind că este o situaţie de 'urgenţă' şi că abordarea Organizaţiei Naţiunilor Unite din ultimii 20 de ani 'nu a funcţionat' pentru a schimba atitudinea nord-coreeană.

Citește și: Probleme mari pentru Rareș Bogdan! Cine îi cere 40.000 de euro și de ce

Cu toate acestea, Nikki Haley nu a precizat ce sectoare ar putea fi vizate de noile sancţiuni, scrie agerpres.ro.

La începutul lunii august, în momentul în care s-au decis ultimele sancţiuni, Consiliul de Securitate al ONU a dat dovadă de o 'unitate fără precedent' în ceea ce priveşte Coreea de Nord, a spus Haley.

Citește și: Scandal de corupție la nivel internațional! Un ministru deja arestat

Însă liderul nord-coreean 'cere doar un singur lucru, războiul', a adăugat ea. Iată de ce, pentru Statele Unite, propunerea ruso-chineză de îngheţare a manevrelor militare americano-sud-coreene în schimbul suspendării programelor de înarmare nord-coreene 'nu este acceptabilă'. 'Nu o vom face pentru că nu putem lăsa garda jos', a spus ea.

Franţa şi Marea Britanie au subliniat de asemenea necesitatea unor noi măsuri ferme. 'Franţa cere un răspuns rapid, ferm şi unit', a declarat ambasadorul Franţei la ONU, François Delattre. 'Minutele sunt numărate', a adăugat el, subliniind că ultimele sancţiuni, decise la începutul lunii august, trebuie aplicate cu stricteţe. 'Trebuie să maximizăm presiunea', a insistat el.

Citește și: Noroc de milioane! Cine este politicianul român care a câștigat la Loto 2,6 milioane euro

Pe de altă parte, ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a pledat pentru 'dialog' pentru rezolvarea crizei cu Coreea de Nord. Moscova 'invită toate părţile la dialog şi la reluarea negocierilor', a spus el. 'Nu există o soluţie militară', a insistat diplomatul rus, recunoscând în acelaşi timp că Coreea de Nord a tratat 'cu dispreţ' toate interdicţiile internaţionale.

'Insistăm asupra necesităţii de a ne păstra controlul', 'de a nu fi copleşiţi de emoţii şi de a acţiona în mod calm şi echilibrat', a mai spus Vasili Nebenzia, ale cărui declaraţii par a-l viza implicit pe preşedintele american Donald Trump, care a promis în urmă cu câteva săptămâni 'foc şi furie' împotriva regimului de la Phenian dacă acesta va continuă să provoace comunitatea internaţională.

Citește și: Simona Halep face o mutare bombă! Cine va fi noul ei antrenor și cu cât va fi plătit de campioană

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri