DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Suedia vrea sistemul american de apărare antirachetă Patriot

patriot, rachete

Suedia a anunţat marţi că a reţinut sistemul de apărare antirachetă Patriot al americanilor Raytheon, în detrimentul concurentului său franco-italian SAMP/T dotat cu rachete Aster, transmite AFP. Ministerul suedez al Apărării nu a oferit detalii în legătură cu acest contract evaluat de agenţia responsabilă cu achiziţia materialelor militare la 10 miliarde de coroane (1 miliard de euro).

Această alegere este în concordanţă cu obiectivul strategic fixat în 2015 de Suedia şi care prevede, în contextul "degradării securităţii" regionale, întărirea capacităţii operaţionale a forţelor sale armate după ani de austeritate, a subliniat ministerul într-un comunicat. Rod al unui acord între guvernul social-democrat/Verzii şi două formaţiuni din opoziţie (conservatorii şi Partidul de Centru) în august, aceasta se înscrie în cadrul acordului semnat între Stockholm şi Washington în 2016 în vederea unei cooperări militare mai strânse între cele două ţări, a adăugat documentul.

Anunţul a fost făcut la câteva ore după o întâlnire între miniştrii nordici ai apărării şi şeful Pentagonului, James Mattis, în Finlanda, ţară a cărei frontieră estică este cea mai lungă împărţită de Uniunea Europeană cu Rusia. Pe plan strict tactic, Patriot "este un sistem care şi-a dovedit eficienţa, însoţit cu bune garanţii de livrare şi de capacitatea de a contra rachetele balistice", a subliniat guvernul de la Stockholm, conform Agerpres.

Suedia doreşte să primească bateriile sol-aer cu începere din 2020 şi cel mai târziu în 2025. Patriot înlocuieşte un alt sistem american utilizat de Suedia, Hawk, cu o rază de acţiune de numai 40 de kilometri, faţă de 70 de kilometri pentru Patriot.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.