Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Super-scutul polonez intră în acțiune: 486 de lansatoare de rachete HIMARS iau calea Varșoviei pentru a ține la distanță trupele ruse

Ministerul Apărării Naționale
Patriot rachete

Guvernul polonez a aprobat un contract pentru achiziţia a 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS din SUA, în valoare totală de circa 10 miliarde de euro, pentru consolidarea capacităţilor armatei în faţa unei eventuale ameninţări din partea Rusiei, a anunţat luni ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, potrivit agenţiilor AFP şi EFE.

"Împreună cu cele 18 lansatoare comandate în 2019, adică un batalion, armata poloneză va dispune de 500 de lansatoare HIMARS, repartizate în 28 de batalioane", a spus ministrul polonez al apărării.

Potrivit autorităţilor de la Varşovia, odată ce va fi încheiată integrarea primelor sisteme HIMARS cu sistemul TOPAZ (care coordonează drone, tancuri şi staţii radar), vor putea fi recepţionate şi desfăşurate cele 486 de sisteme, livrarea acestora urmând să înceapă în anul 2025.

De asemenea, Polonia a anunţat recent că va fi înfiinţat pe teritoriul său un centru logistic de mentenanţă şi reparaţii pentru sistemele HIMARS, centru care va putea fi folosit şi de alte ţări.

Imperiul rus și vecinii polonezi

content-image

Ţară vecină şi susţinătoare puternică a Ucrainei în războiul cu Rusia, Polonia va aloca anul acesta Apărării 4% din PIB, adică dublu faţă de procentul de 2% cerut în cadrul NATO.

"Ştim că liderii Kremlinului au decis să reconstruiască imperiul rus. Obiectivul nostru este de a crea o situaţie în care o armată poloneză puternică va putea cu adevărat să descurajeze agresorul", a motivat ministrul polonez al apărării această politică de înarmare.

De când a început războiul în Ucraina, Polonia a încheiat contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud:

  • 96 de elicoptere de atac Apache
  • 32 de avioane de luptă F-35
  • 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot
  • o mie de tancuri K2
  • aproximativ 700 de obuziere autopropulsate
  • 50 de avioane de luptă FA-50
  • 288 de lansatoare multiple de rachete K239
  • patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.