Super show aviatic în București. Peste 100 de aeronave vor survola cerul Capitalei, la Bucharest International Air Show

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-07-2018

Actualizat: 28-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: BIAS

Peste 100 de aeronave vor survola, sâmbătă, cerul Capitalei, în cadrul show-ului aerian Bucharest International Air Show (BIAS), aflat la cea de-a zecea ediție, anunță organizatorii.

Presiunile SUA asupra României pentru modificarea Legii offshore cresc. Ambasadorul României în America convocat de urgență de ministrul american al Energiei

"Startul oficial este la ora 10.00, fiind aeronave F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române, care vor survola verticala Aeroportului Băneasa. Activitatea de zbor va continua până la apus, până la ora 21.00, cu o scurtă pauză de 30 de minute în intervalul 15.30-16.00. Vor fi peste 100 de aeronave prezente în zbor, față de cele care sunt în expoziția statică și vor evolua de la aeronave mici, cu un motor, cu piston, până la aeronave cu 4 motoare, cum ar fi avionul Hercule din dotarea Forțelor Aeriene Române", a declarat George Rotaru, directorul Aeroclubului României.

Printre invitaţii speciali ai BIAS 2018 sunt "supersonicii" Turkish Stars (Turcia), care au revenit la Bucureşti cu un spectacol de elită mondială.

"Pe lângă participanții tradiționali, vom avea alături de noi invitați din Austria, care vin cu 7 aeronave, inclusiv un avion de acrobație, și vom avea evoluții individuale de acrobație cu aeronave de luptă, vor fi două avioane Grippen, unul din Cehia, unul din Ungaria, un F-18 din Spania și un Saab din Austria. Probabil cele mai apreciate evoluții vor fi cele două formații, cu avioanele active, printre care și Turkish Stars, care vin a treia oară la noi. Din ce am observat noi, condițiile meteo vor fi bune, posibil să apară ploi locale", a mai spus Rotaru.

Turkish Stars reprezintă Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu opt avioane de luptă supersonice. Trupa a obţinut statutul de escadrilă în 1993.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri