Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Superliga: Claudiu Petrila a semnat cu Rapid

gsp.ro
claudiu petrila

Mijlocaşul Claudiu Petrila a semnat cu Rapid Bucureşti, a anunţat clubul bucureştean, potrivit news.ro.

Mijlocaşul de 22 de ani a fost împrumutat de la CFR Cluj, cu opţiune de cumpărare.
"Mă bucur să fiu aici. În sfârşit s-a concretizat transferul meu la Rapid. Sunt fericit că sunt aici şi abia aştept să încep treaba şi să mă alătur echipei. Cred că mă voi descurca bine. Îmi place atmosfera de aici, Rapid este un club serios şi, cu siguranţă, vom face treabă bună împreună. Sistemul pe care domnul Bergodi îl pregăteşte pentru meciuri este unul avantajos pentru mine, fiind un sistem ofensiv. Nu am lucrat cu dumnealui până în momentul acesta, dar l-am urmărit la echipele la care a fost şi sunt încântat de stilul său de joc. Atmosfera din Giuleşti este incredibilă. De fiecare dată când am jucat împotriva Rapidului a fost o atmosferă incredibilă, care te presează încontinuu. Rapid este un club mare, un club serio

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.