Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suporterii din Peluza Cătălin Hâldan au anunţat că doresc să cumepere pachetul majoritar din portofoliul lui Ionuț Negoiță

Suporterii din Peluza Cătălin Hâldan, care deţin zece la sută din acţiunile FC Dinamo, au anunţat că doresc să cumepere pachetul majoritar din portofoliul lui Ionuţ Negoiţă. Iniţiativa fanilor implicaţi în Programul Doar Dinamo Bucureşti vine după ce o alt grupare de suporteri, Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, a făcut public, vineri seară, că a trimis o ofertă de cumpărare cu un leu a pachetului majoritar de acţiuni al SC Dinamo 1948 SA, potrivit news.ro.

"În urma scrisorii publice prin care acţionarul majoritar al Clubului Dinamo 1948 îşi exprimă intenţia de a vinde pachetul majoritar de acţiuni, împreună cu drepturile şi obligaţiile clubului,

Având în vedere că scrisoarea este adresată Asociaţiei Peluza Cătălin Hîldan;

Având în vedere că suntem deja acţionari ai Clubului Dinamo 1948, cu 10,06% din acţiuni;

Având în vedere că suntem singurul partener al lui Dinamo care a făcut ceva concret în ultima perioadă pentru a ajuta clubul să supravieţuiască;

Având în vedere că actualul proprietar a oprit orice formă de finanţare a clubului,

Vezi si: Cum s-a retras Titus Corlățean de la șefia Senatului: Vă anunț că n-am decedat

PRECIZĂM URMĂTOARELE:

Aşa cum niciodată nu am lăsat echipa la greu, nici de data aceasta nu putem să privim cu indiferenţă cum clubul pe care îl iubim se îndreaptă catre faliment şi către dispariţie.

Prin acţiunile noastre am reuşit să ţinem clubul în viaţă, atât prin achitarea restanţelor salariale către jucători, cât şi prin strângerea de fonduri necesare obţinerii licenţei pentru Liga 1.

Suntem conştienţi că avem o obligaţie faţă de toţi suporterii dinamovişti, fără nicio excepţie, de a face tot ce ne stă în putinţă pentru ca Dinamo să continue să existe.

Suntem conştienţi că avem o datorie morală faţă de Dinamo şi faţă de cei aproape 5000 de membri ai Programului DDB, care, prin adeziunea lor la proiectul socios, ne-au dat mandatul de a salva acest club. Totuşi, nu putem fi "strânşi cu uşa" să acceptăm preluarea în condiţiile sociale existente la nivel mondial care afectează şi fotbalul. Blocarea campionatelor pe o perioadă nedeterminată, restricţii, etc. DINAMO NU ESTE SUBIECT DE CACEALMA.

Aşa cum am anunţat încă de la lansarea Programului DDB, scopul bine definit al acţiunilor noastre este deblocarea impasului financiar şi ridicarea UNUI MARE DINAMO al suporterilor.

De aceea, NE-AM EXPRIMAT INTENŢIA DE A ÎNCEPE TRATATIVELE PENTRU PRELUAREA CLUBULUI ÎN CONDIŢII NORMALE.

Printre membrii care susţin Programul DDB, avem profesionişti în toate domeniile necesare de activitate.

În acelaşi timp, trebuie să afirmăm că întotdeauna vom fi dispuşi să facem loc unui investitor puternic, pe care îl aşteptăm alături de Dinamo şi alături de cei mai creativi suporteri.

Suntem conştienţi că un astfel de angajament implică un efort deosebit de mare, că acest lucru nu va fi uşor, mai ales acum, când suntem la începutul unei perioade de recesiune economică.

Dar suntem convinşi că suporterii ne vor asigura de sprijinul lor prin aderarea la acest proiect. O echipa de fotbal trăieşte pentru şi prin suporteri, iar suporterii lui Dinamo au demonstrat până acum că vor susţine echipa şi vor pune umarul la succesele viitoare", se arată în comunicatul board-ului Programului DDB.

Vineri, Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo a anunţat că a trimis o ofertă de cumpărare cu un leu a pachetului majoritar de acţiuni al SC Dinamo 1948 SA.

“Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo îşi exprimă în mod ferm intenţia de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni (82,9368%) pe care SC Lotus Perfect Products SRL îl deţine în SC Dinamo 1948 SA pentru suma de 1 leu şi să preia toate drepturile şi obligaţiile actualului acţionar majoritar, cât şi ale societăţii, obligându-se să facă toate demersurile necesare pentru continuarea activităţii sportive a SC Dinamo 1949 SA”, se arată în scrisoarea asociaţiei către acţionarul majoritar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.