Luxemburghezul Marc Girardelli, o fostă legendă a skiului alpin, a provocat marţi o surpriză când a anunţat că el deţine staţiunea de schi Bansko din Bulgaria, care a devenit o etapă obişnuită a Cupei Mondiale, şi al cărui proprietar nu a fost dezvăluit până acum, transmite AFP preluată de Agerpres.
Marc Girardelli, câştigător de cinci ori al Cupei Mondiale, în 1985, 1986, 1989, 1991 şi 1993, a informat că în urmă cu doi ani a achiziţionat societatea Ulen care gestionează staţiunea de ski din sud-vestul Bulgariei, care între timp a devenit cea mai mare din Balcani.
"Am achiziţionat societatea Ulen în 2016. Ea aparţinea unui fond de investiţii, iar eu am achiziţionat-o de la acest fond", a declarat Marc Girardelli pentru postul de televiziune bulgar Nova, fără a oferi însă alte detalii din motive din 'confidenţialitate'.
Girardelli, a prezentat luni Guvernului de la Sofia documentele care atestă că deţine fondul Tax services Ltd, o societate înregistrată în Insulele Virgine, care controlează societatea Ulen, a precizat la rândul său Ministerul bulgar al Mediului.
Dezvoltarea spectaculoasă a staţiunii de ski Bansko după anul 2000 la iniţiativa societăţii Ulen a generat şi generează în continuare critici din partea organizaţiilor pentru protecţia mediului, care denunţă distrugerea mediului şi lipsa de transparenţă cu privire la modul în care est gestionată staţiunea.
Girardelli, în vârstă de 55 de ani, a dezvăluit marţi că a achiziţionat staţiunea de ski Bansko la un preţ interesant. "Circulau multe zvonuri negative cu privire la Bansko, ceea ce a obligat fondul de investiţii să o vândă", a precizat Girardelli.
Anunţul făcut de fostul star al schiului alpin, care de altfel este şi cetăţean de onoare al Bansko, intervine într-un moment în care societatea Ulen se luptă să construiască o a doua telecabină şi să crească accesul pe pistele de schi din Bansko, frecventate în fiecare sezon de aproximativ 150.000 de vizitatori.
"Avem interesul să dezvoltăm cel mai bun domeniu de schi din Europa de Est. Încercăm de zece ani să construim o a doua telecabină şi nu reuşim" a spus Girardelli.
Cu pistele sale cu o lungime de 75 de kilometri, Bansko se confruntă cu cozi record în vârf de sezon, capacitatea orară a actualei telecabine fiind limitată la 2.200 de persoane
Surpriză în Bulgaria - Proprietarul stațiunii de schi Bansko este o legendă a schiului alpin
Explorează subiectul
Articole Similare

56
Precizările Comisiei Centrale a Arbitrilor după meciul Petrolul – FC Argeș
56

72
Dennis Man a marcat pentru PSV, învinsă FC Volendam în Eredisivie
72

10
Legenda NBA, Chris Paul, şi-a anunţat retragerea
10

43
Dănuţ Coman faace scandal după Petrolul-FC Argeş: Să ne spună clar şi ne oprim: jucăm în play-out şi gata! Îşi bat joc de noi şi de munca noastră
43

56
Victorie importantă pentru Petrolul cu FC Argeş
56

97
Chivu i-a lăsat fără cuvinte pe jurnaliștii italieni: Încă vorbim despre aceleași lucruri și ne plângem mereu
97

75
Chinul nu s-a încheiat. Lindsey Vonn spune că mai are nevoie de cel puţin încă două operaţii
75

83
TAS a dat verdictul. A respins apelul ucraineanului descalificat din cauza unei căşti comemorative
83

1.325
Ana Bărbosu va fi apărată de avocatul Simonei Halep. După ce a pierdut medalia olimpică, acum gimnasta riscă să fie suspendată
1.325

49
Oţelul Galaţi, după ce Tribunalul Galaţi a dispus la 4 februarie deschiderea procedurii insolvenţei: Decizia a fost suspendată
49

20
Tricolorele la snowboard cross: Kata Mandel - locul 24, Henrietta Bartalis - locul 31
20

22
Athletic Bilbao a primit interzis la transferuri până în 2028
22

43
Europarlamentarii cer reintegrarea ucraineanului Vladislav Heraskevich în competiţia de skeleton de la JO
43

















Comentează