Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, principala favorită a turneului WTA 250 de la Tenerife (Spania), a fost învinsă, surprinzător, de Maria Camila Osorio Serrano (Columbia), cu 5-7, 6-3, 6-2, miercuri, în optimile de finală, conform agerpres.
Svitolina câştigase marţi primul set, cu 7-5, înainte ca meciul să fie întrerupt din cauza întunericului. Jucătoarea sud-americană a reuşit să câştige miercuri următoarele două seturi, obţinând cea mai importantă victorie din carieră.
În sferturi s-au mai calificat franţuzoaica Alize Cornet şi americanca Ann Li. Cornet a beneficiat de abandonul chinezoaicei Xinyu Wang, la scorul de 6-1, 6-7 (5), 4-1. Li a dispus fără probleme de rusoaica Varvara Graceva, cu 6-4, 6-2.
Surpriză în Spania. Elina Svitolina, principala favorită a turneului WTA 250 de la Tenerife, a fost eliminată în optimile de finală ale competiției
București
9°C
Articole Similare

1.735
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
1.735

1.189
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.189

101
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
101

21
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
21

62
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
62

28
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
28

46
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
46

28
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
28

24
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
24

45
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
45

52
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
52

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20
















Comentează