Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURPRIZĂ Unul dintre liderii PMP apare în Dosarul ANRP

Unul dintre liderii PMP apare în Dosarul ANRP! Secretarul executiv al Partidului Mișcarea Populară, Sebastian Moise, apare în dosar ca fiind cel care i-a spus Alin Cocoș că are cunoștință despre vânzarea unor drepturi litigioase și l-a întrebat dacă tatăl său, Dorin Cocoș, este interesat să le cumpere. Sebastian Moise nu are nicio calitate, în acest dosar, nici de inculpat și nici de martor, doar apare menționat în referatul procurorilor.

Citește și: EXCLUSIV Rechizitoriul Lotului ANRP II. Detalii de milioane de EURO

Potrivit referatului realizat de procurorii DNA, Alin Cocoș a declarat că "în perioada 2009-2010 a avut o discuție cu un prieten al acestuia, pe nume Moise Sebastian, acesta din urmă spunându-i că are cunoștință de vânzarea unor drepturi litigioase și că dorește să îl intrebe pe tatăl lui, Cocoș Dorin, dacă este interesat să le cumpere".

Alin Cocoș le-a spus procurorilor că, după ce a discutat cu tatăl său, "acesta i-a spus că dorește să cumpere, în anumite cote procentuale, aceste drepturi, însă nu în nume propriu, ci prin intermediul unor rude și cunoștințe", Constantin Slav, Nicolae Slav și Constantin Razvan Slav, "care urmau să cumpere aceste drepturi litigioase cu banii dați de către tatăl său".

Sebastian Moise i-ar fi informat pe Dorin și Alin Cocoș despre "pretențiile financiare ale vânzătorilor de drepturi litigioase pentru unele imobile, situate în județul Argeș" și a intermediat tranzacțiile.

Dorin Cocoș a povestit, în fața procurorilor, că a trimis copii de pe actele privind aceste drepturi litigioase lui Sergiu Diacomatu, care, în acea perioadă, era vicepreședinte în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia de Fond Funciar, pentru ca acesta să verifice legalitatea și corectitudinea actelor respective.

Ulterior, Dorin Cocoș a cumpărat aceste depturi pe numele unor rude și cunoștințe, deoarece dorea "să-și protejeze identitatea în cazul unor eventuale informări mediatice", potrivit referatului.

Procurorii afirmă că plata s-a realizat prin intermediul fiului său, Alin, care a trimis banii intermediarului Sebastian Moise.

Potrivit referatului, Sergiu Diacomatu "a intervenit, în vederea soluționării cu celeritate" a dosarelor înregistrate pe numele rudelor lui Dorin Cocoș, "în schimbul sumei de de 400.000 euro".

Sebastian Moise a fost ales, la începutul lunii februarie 2015, în funcția de secretar executiv al PMP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.