Primele jocuri ale zilei de miercuri au adus alte doua surprize in competitia rezervata fetelor la Wimbledon. In cadrul turului II al Grand Slam-ului britanic, favoritele cu numarul 15, Elena Vesnina, si numarul 18, Anastasija Sevastova, au fost eliminate.
Elena Vesnina a pierdut confruntarea cu Victoria Azarenka, abia revenita in circuitul WTA dupa ce a nascut, cu scorul de 3-6, 3-6. De partea cealalta, Anastasija Sevastova a fost invinsa de britanica beneficiara a unui wild-card, Heather Watson, tot in doua seturi, scor 0-6, 4-6. Victoria Azarenka si Heather Watson urmeaza sa se intalneasca in runda urmatoare. Cu aceste doua eliminari, numarul favoritelor care au parasit deja Wimbledonul a ajuns la 9, conform ziare.com. Wimbledon 2017 se desfasoara in perioada 3-16 iulie.
Comentează