Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit la Guvern pentru a discuta două teme majore: reforma în administrația locală și planul de relansare economică pe care l-a propus PSD. Au apărut divergențe și diferențe majore de opinie între liderii PSD și Ilie Bolojan, iar problema este la planul de relansare economică.
SURSE Bubuie un scandal uriaș în coaliție: PSD a trasat o linie roșie, Bolojan se opune puternic
Conducerea PSD a dat un vot și au trasat ca linie roșie în cadrul coaliției să nu mai treacă niciun pachet legislativ fără a conține planul de relansare economică al PSD. Declarațiile liderilor PSD au fost fără echivoc și au anunțat public că vor bloca orice altă discuție, dacă nu va trece pachetul de relansare economică.
Conform surselor noastre, premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se opun acestui plan de relansare economică propus de PSD susținând că impactul bugetar este prea mare ”nici măcar nu e poate calcula”.
Alexandru Nazare le-a transmis celor de la PSD că impactul bugetar este unul mult prea mare și nu se poate lua o decizie politică până nu se discută concret pe fiecare domeniu în parte. Conform unor calcule preliminare, ministrul Finanțelor anticipează că progralul de relansare economică al PSD ar avea un impact cuprins între 3 miliarde și 15 miliarde de lei, în funcție de măsurile care ar fi agreate.
Reforma în administrația locală, un alt subiect fierbinte
Liderii coaliției de guvernare se pare că au ajuns la un acord asupra reformei în administrația locală, după aproape două luni de negocieri extrem de dure. Premierul Ilie Bolojan ar fi cedat, după ce a văzut că a rămas singur în fața PSD, UDMR și chiar USR, care au agreat cu toții aceeași variantă.
Varianta gândită la nivelul coaliției va presupune un mecanism prin care se vor reduce 30% din numărul de posturi totale (atenție, asta nu înseamnă neapărat posturi ocupate). Ulterior, se va trece la a doua condiție de reducere a posturilor, dar nu mai mult de 20% din totalul posturilor efectiv ocupate. În final, pe calculele prezentate în coaliție, reducerea de personal ar urma să fie de aproximativ 10% din totalul angajaților într-o instituție.
Primarii și președinții de consilii județene vor avea și o flexibilizare: să reducă posturile efectiv ocupate, iar apoi să efectueze o recuere de cheltuieli, care ar însemna o medie a salariilor pe instituție și să reducă cheltuielile pănă la concordanța de pe grilă. Această măsură flexibiliă este tranzitorie până la 1 ianuarie 2027, după care trebuie să rămână fix numărul de angajați conform grilei.
Economia la bugetul de stat prin această reformă a administrației locale ar fi de 1,5 miliarde de lei.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, va analiza proiectul, va face ultimele retușuri și apoi va intra în ședința de Guvern.































Comentează