SURSE - Catolicii, ceangăii și primarii ex-PNL îi pun probleme Vioricăi Dăncilă

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-11-2019

Actualizat: 21-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

În analizele din PSD legate de alegerile prezidențiale s-a ridicat problema voturilor pierdute de Viorica Dăncilă de la catolici în primul tur, au relatat surse social-democrate pentru STIRIPESURSE.RO.

De asemenea, nici ceangăii din Moldova nu au mers pe mâna Vioricăi Dăncilă, au mai spus sursele citate, în urma analizelor făcute la PSD după primul tur.

O altă problemă ridicată în PSD este cea a foștilor primari liberali care au trecut cu arme și bagaje în tabăra social-democrată în 2016-2017 și care au revenit la 'prima iubire' odată ce PNL a ajuns la guvernare.

Viorica Dăncilă a câștigat în primul tur în special în județe din Muntenia: Teleorman, Olt, Giurgiu, Dolj, Gorj, Buzău, Ialomița, Botoșani, Argeș, Mehedinți.

Chiar dacă nimeni din PSD nu spune că finala prezidențială este pierdută, argumentul fiind că la deschiderea votului urnele sunt goale și astfel și Dăncilă și Iohannis pleacă cu șanse egale, social-democrații spun că orice s-ar întâmpla partidul trebuie să ia măcar 30% ca să conteze anul viitor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri