Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a avut luni o discuție contondentă cu consilierii locali PNL, într-o ședință de Consiliu Local cu ușile închise, au relatat surse participante la ședință pentru ȘTIRIPESURSE.RO.
Scandalul este în toi la Primăria Sectorului 1, după ce edilul a pus în dezbatere publică proiectul de buget al sectorului pe 2021. Liberalii susțin că proiectul este format pe niște structuri reorganizate aflate în curs de soluționare a legalității acestora în instanță.
În ședința de luni a Consiliului Local, Clotilde Armand i-a acuzat pe liberali că tergiversează adoptarea bugetului de sector și că inventează tot felul de pretexte să nu treacă la discuții și vot.
În replică, consilierii PNL au acuzat-o pe primăriță că de când și-a preluat mandatul spune „numai inepții și minciuni”.
Clotilde Armand le-a răspuns consilierilor că se poate aproba bugetul fără probleme, dacă liberalii nu s-ar împotrivi.
„Vreti sa facem exercitii de imaginatie si sa vorbim de un buget imaginar inainte sa stim daca este legal?”, au afirmat consilieri PNL în ședință.
Primarul l-a acuzat pe președintele Comisiei de Buget că fac tot ce poate pentru a-i pune ei bețe în roate. Liberalii i-au replicat că acesta ar fi fost bolnav de Covid.
Clotilde Armand a avut o reacție ironică la auzul veștii, moment care a încins și mai tare discuția.
„Nu putem face glume pe bolile oamenilor, dna primar. Ne batem joc? Data trecuta ne spuneați că suntem schizofrenici. Haideti sa nu depasim o limita a bunului simt”, au acuzat liberalii.
Primarul a spus ca daca doreau, liberalii ar fi putut gasi o solutie chiar si in aceste conditii.
„Cum adica? Nu mai are voie omul sa se imbolnaveasca? Trebuie sa stam incolonati la rand sa stam drepti in fata dvs? Nu va e rusine un pic?”, au afirmat consilieri PNL.
Comentează