SURSE - Florin Cîțu, pus la zid în ședința PNL: teritoriul se revoltă împotriva centrului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-03-2021

Actualizat: 22-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

În ședința Biroului Executiv al PNL este o situație încordată, asta pentru că lideri ai PNL din teritoriu sunt nemulțumiți de modul în care s-au împărțit fondurile care vor fi alocate prin Programul Național de Reziliență și Redresare.

Citește și: DOVADA că Vlad Voiculescu a mințit! Personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit din cauza oamenilor săi (DOCUMENT)

Conform surselor noastre, Ionel Bogdan, șeful CJ Maramureș și lider al PNL, susține că nu a primit bani pentru investiții, ci doar pentru asistență socială. El a spus că este nevoit să se împrumute pentru a nu lăsa județul fără investiții, dar i-a explicat lui Florin Cîțu că fără sprijinul liderilor din teritoriu nu ar fi ajuns nici premier, iar PNL ar fi avut un scor nesemnificativ.

Ionel Bogdan ar fi doar purtătorul de mesaj, asta pentru că el a exprimat nemulțumirile mai multor lideri PNL din teritoriu, care nu sunt de acord cu planul de la centru de împărțire a fondurilor prin PNRR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri