O parte din filialele PSD din Moldova și Muntenia au discutat la Parlament, joi, cu conducerea centrală a partidului, în contextul pregătirii pentru alegerile europarlamentare, ca primarii formațiunii să înceapă să acceseze banii disponibili într-un fond special de 10 miliarde de lei destinat proiectelor de investiții, au relatat surse participante pentru ȘTIRIPESURSE.RO.
Șefii de campanie pe județe și primarii participanți la ședințe au fost anunțați că vor putea accesa foarte curând fondurile din Fondul de Investiții Locale, un fond special, cu procedură simplificată, pentru finanțarea lucrărilor de construcții și/sau reparații din teritoriu.
„Primarii pot începe să dea avizele pentru lucrări și pe baza de factură primesc banii. Cine e mai harnic, ia banii. E un proiect simplificat care vine în completarea PNDL”, au spus surse participante la ședințe pentru ȘTIRIPESURSE.RO.
Din fondul de 10 miliarde de lei se pot face, printre multe altele: grădinițe, școli, drumuri, spitale, biserici, rețele de gaze.
Fondul este destinat tuturor primarilor, indiferent de coloratura politică.
Citește și: Strategia PSD la europarlamentare .