Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Liviu Dragnea joacă tare: măsuri de securizare a puterii în interiorul PSD

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Liviu Dragnea PSD

Odată cu mazilirea lui Mihai Tudose și instalarea Guvernului Dăncilă, Liviu Dragnea a preluat controlul din plin asupra PSD. Liderul PSD și-a mutat centrul de putere către Moldova și Ardeal, dar în PSD există o problemă mai veche, care trebuie rezolvată pentru a conferi legitimitate unor lideri politici.

Citește și: Mihai Chirica RĂSTOARNĂ situația: excluderea mea din PSD nu este posibilă! Mesaj INCENDIAR pentru Dragnea

Surse din PSD ne-au precizat că în această primăvară vor avea loc alegeri interne în partid, în organizațiile județene care acum sunt conduse de președinți interimari. Este vorba despre șase organizații județene, unde vor fi organizate alegeri.

În trecut, de organizarea teritoriului se ocupa președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, dar cum acesta a jucat în tabăra Mihai Tudose, la ultimul Comitet Executiv, Liviu Dragnea îi va tăia această atribuție, ne-au explicat sursele noastre.

Pe cale de consecință, președintele PSD se va ocupa personal de negocierile din teritoriu și va încerca să-și impună oamenii în organizațiile vacante. Miza o reprezintă organizațiile de la Iași, Suceava, Brăila și Botoșani, iar în recentul turneu în Moldova, Liviu Dragnea s-a asigurat că oamenii din cele trei organizații din Moldova sunt de partea sa.

Sursele noastre susțin că este foarte probabil ca în cele trei organizații din Moldova liderii interimari să devină definitivi. O bătălie interesantă va fi la Brăila, organizație din care provine Mihai Tudose, dar și aici lucrurile pot fi aranjate de către Liviu Dragnea.

Mai rămân două organizații cu președinți interimari, Bucureștiul și Teleormanul, dar aici nu sunt probleme. Gabriela Firea va deveni președinte plin al organizației, în timp ce la Teleorman, Liviu Dragnea deține controlul total asupra filialei.

Ne așteaptă o primăvară interesantă în PSD, pentru că odată ce Liviu Dragnea va avea controlul total asupra anumitor organizații, puciuri de genul celor încercate de Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu își pierd utilitatea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.