Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Liviu Dragnea, mesaj de forță în fața miniștrilor: moblizare MAXIMĂ în Guvern

stiripesurse.ro
Liviu Dragnea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut, la Sinaia o întâlnire cu miniștri din guvernul Grindeanu, care sunt și membri ai Comitetului Executiv al PSD. Întâlnirea a venit chiar înainte de marea ședință a Comitetului Executiv al PSD, în urma căreia se va lansa în dezbatere publică Legea salarizării unitare.

Surse din PSD ne-au explicat că Liviu Dragnea a avut un mesaj de mobilizare pentru miniștri. ”A explicat că se așteaptă la o perioadă foarte agitată, complicată și le-a cerut tuturor să fie mobilizați la maxim”, ne-au precizat surse din PSD.

Liviu Dragnea le-a cerut miniștrilor să își țină în frâu fiecare domeniul său de activitate, tocmai pentru că urmează această perioadă mai agitată. Din primele informații, Liviu Dragnea s-a referit la o eventuală agitație politică creată de Legea salarizării unitare, dar este posibil ca liderul PSD să se aștepte la tulburări și din cauza noului proiect de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, pe care ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că-l va trimite la Parlament.

Surse din PSD susțin că Liviu Dragnea a mai dat un mesaj important, imediat după cel de mobilizare. Liderul PSD le-a spus miniștrilor că nu își dorește să arunce pe nimeni din barcă, dar asta înseamnă că fiecare trebuie să își facă datoria pe sectorul său de activitate.

Liderul PSD a admis faptul că sunt anumite mici devieri de la programul de guvernare, generate de factori externi, dar le-a cerut miniștrilor să se păstreze pe această linie, iar dacă acest lucru se va întâmpla, atunci nu se va vorbi despre o remaniere guvernamentală în această vară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.