SURSE - Marian Munteanu s-ar putea RETRAGE: DILEMĂ mare la PNL/ UPDATE

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-04-2016

Actualizat: 20-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Adevarul.ro

Liderii PNL se reunesc într-o ședință foarte importantă, în urma căreia vor decide dacă Marian Munteanu mai rămâne sau nu candidatul susținut la Primăria Capitalei.

UPDATE: Conducerea PNL a luat decizia ca, joi, de la ora 16.00, să se reunească în Biroul Politic Național.

Surse din PNL ne-au precizat că Marian Munteanu ia foarte serios în calcul varianta de a se retrage din cursă, în urma presiunilor din partid, dar și a celor externe.

Liderii PNL îi vor cere în această ședință să spună foarte clar dacă are scheleți în dulap, care l-ar putea duce la pierderea alegerilor în urma unui scandal mediatic. De altfel, există deja două cereri de verificare a lui Marian Munteanu la CNSAS.

Dilema este foarte mare în rândul liberalilor, care nu știu exact pe cine vor propune dacă Munteanu va lua decizia de a se retrage din cursă. Principalele nume vehiculate sunt Vasile Blaga și Cătălin Predoiu.

Un răspuns final și oficial al liderilor PNL îl vom avea la ora 18.00, în cadrul unei conferințe de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri