Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE - Numărătoare paralelă PSD la moțiune: pronosticul social-democraților și cele mai proaspete calcule din Parlament

calcule

În tabăra opoziției s-a dat vestea, marți dimineață, că sunt aproape 120 de voturi 'sigure' pentru motiunea de cenzură și social-democrații au făcut o numărătoare paralelă.

Surse din PSD au zis STIRIPESURSE.RO că estimarea social-democraților, marti dimineata, este că moțiunea de cenzură va aduna între 200 și 205 voturi 'pentru'.

De asemenea, surse din grupurile PSD din Senat si din Camera Deputatilor au spus cum vor proceda parlamentarii.

În sală vor intra la vot doar o parte din senatori și deputați, cât să asigure cvorumul, iar la momentul votului vor opta pentru 'Prezent, nu votez'.

În plus, nu va mai exista o ședință reunită a grupurilor parlamentare PSD înainte de moțiunea de cenzură, cei din arcul guvernamental spunând că mesajul transmis intern este că votul pentru moțiune poate atrage excluderea din partid.

Citește și: A apărut un nou jucător în PSD pentru Congres - surse .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.