Premierul Ludovic Orban merge luni seară la Palatul Cotroceni, pentru o discuție cu președintele Klaus Iohannis pe tema rectificării bugetare și a creșterii salariului minim, spun surse politice pentru STIRIPESURSE.RO.
Premierul a zis luni că Guvernul va finaliza până marți seara forma definitivă a ordonanței de urgență privind rectificarea bugetară, el respingând informațiile potrivit cărora vor fi reduse fondurile de la Educație, Transporturi și din cofinanțarea pe fonduri europene.
El a precizat că primul și cel mai important obiectiv este asigurarea resurselor financiare pentru toate instituțiile publice și autoritățile locale, bani necesari pentru plata salariilor, diferitelor drepturi sociale și a unor cheltuieli de funcționare cum sunt iluminatul public, încălzirea școlilor.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat săptămâna trecută că Guvernul va lua săptămâna aceasta o decizie în ceea ce privește creșterea salariului minim, însă a refuzat să avanseze un procent, așa cum a făcut premierul Ludovic Orban, care a lansat un procent de 7,2%.
Vezi si: Niculae Bădălău anunță MĂCEL în PSD: Nu mai putem funcționa așa! .
Comentează