SURSE - Victor Ponta a EXPLODAT în ședința PSD: avem turnători la DNA

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-09-2016

Actualizat: 23-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În ședința Comitetului Executiv al PSD de la Murighiol, fostul lider al partidului, Victor Ponta, a luat cuvântul și a fost suficient de tranșant. Ponta le-a spus celorlalți lideri PSD că există oameni în interiorul PSD care se duc și toarnă la DNA.

Conform surselor din PSD, Victor Ponta a făcut referire la ultimele dosare făcute de DNA și în acest context a spus că în interiorul PSD sunt oameni care toarnă la DNA. Niciun lider nu a scos vreun cuvânt, dar în sală toată lumea știa exact cine este persoana la care se referea Victor Ponta.

Fostul premier a spus că astfel de oameni ar trebui excluși din partid și nu trebuie să își găsescă loc pe listele PSD la alegerile parlamentare.

Citește și: EXCLUSIV STENOGRAME AUDIO PSD - Liviu Dragnea: Nu vă lăsați tentați de presă

Citește și: EXCLUSIV STENOGRAME DIN ȘEDINȚA PSD. Dragnea a tunat împotriva celor care au votat cu Oprea

Citește și: REPORTAJ - Ziua care schimbă RADICAL politica: miza protestului împotriva lui Gabriel Oprea

Singurul care a intervenit în discuție a fost Liviu Dragnea, cel care a ținut să precizeze că știe exact la ce se referă Victor Ponta, însă i-a spus fostului premier că în lipsa unor probe nu pot fi aduse acuzații de acest gen unor lideri PSD. Dragnea a precizat că va încerca să reglementeze situația și să afle mai multe detalii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri