Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sute de argeșeni au luat cu asalt o campanie de testare gratuită pentru hepatita C şi să îşi măsoare tensiunea arterială şi glicemia

spital, cluj,

Peste cinci sute de argeşeni au mers, vineri şi sâmbătă, să se testeze pentru hepatita C şi să îşi măsoare tensiunea arterială şi glicemia în cadrul unei campanii organizate la Piteşti, unde corturi în care s-au făcut testările au fost amplasate în centrul oraşului. Sâmbătă, testarea a început mai devreme decât ora programată, având în vedere că oamenii s-au adunat la corturi, şi s-a terminat după ora prognozată, datorită numărului mare de solicitări.

Aproximativ 250 de persoane au mers, sâmbătă, să se testeze pentru depistarea virusului hepatitei C, în cadrul campaniei „Salvează o viaţă! Salvează-ţi viaţa!” derulate la Piteşti la iniţiativa Universităţilor de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Bucureşti.

”Oamenii au venit încă de la primele ore ale dimineţii la corturile instalate în Piaţa Primăriei Piteşti, Platoul Filarmonicii, pentru testare. Pentru că până în 10, ora oficială anunţată pentru începerea testării, erau deja persoane care aşteptau, activitatea a început mai devreme. Şi s-a terminat mai târziu decât era anunţat. La fel ca ieri, programul a fost prelungit”, a anunţat sâmbătă seară prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu.

Conform datelor furnizate de prefect, vineri 290 de persoane s-au testat cu teste rapide pentru depistarea virusului hepatitei C.

Vineri, programul a fost de asemenea prelungit, având în vedere numărul mare de persoane care au dorit să se testeze.

Campania continuă duminică, la Piteşti, când testările se vor face în intervalul orar 10:00-14:00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.