Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sute de indonezieni si-au părăsit casele după ce un vulcan de pe insula Java a expulzat gaze fierbinţi

volcano.si.edu
Vulcan, Indonezia

Peste 550 de persoane au fost nevoite să evacueze marţi dimineaţă satul în care locuiau după ce un vulcan din provincia indoneziană East Java a expulzat gaze fierbinţi care s-au răspândit pe versanţii acestuia, a anunţat agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, informează DPA, potrivit AGERPRES.

Nivelul de alertă pentru vulcanul Semeru din districtul Lumajang a fost menţinut la prima categorie de intensitate peste valorile normale, în pofida erupţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Raditya Jati.

Nu au fost raportate victime, dar sătenii care şi-au părăsit în grabă locuinţele au nevoie nevoie urgentă de hrană şi măşti, a spus el.

"Se află în pregătire o bucătărie publică, iar autorităţile sanitare distribuie măşti cu ajutorul soldaţilor şi poliţiei", a precizat purtătorul de cuvânt.

Citește și: Rusia, ENERVATĂ de anunțul Maiei Sandu privind retragerea trupelor din Transnistria: 'Poate duce la o destabilizare gravă'

Semeru este al doilea vulcan indonezian care s-a trezit la viaţă în ultimele zile.

Duminică, autorităţile au ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul Lewatolo de pe insula Lembata până la a doua categorie de intensitate după o serie de erupţii, potrivit autorităţilor.

Erupţiile vulcanului Lewatolo au determinat operaţiuni de evacuare care au vizat aproape 3.000 de persoane şi închiderea aeroportului de pe insula Lembata.

Indonezia se află în aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o regiune cunoscută pentru activităţile sale seismice, şi are pe teritoriul său aproximativ 128 de vulcani activi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.